Modul unic în care un bărbat a stat în timpul unui zbor low-cost cu avionul. Toată lumea s-a amuzat copios: „Sunt surprins că echipajul nu i-a spus să se ridice”
Sătul să suporte disconfortul unui zbor low-cost, un bărbat a decis să adopte o poziție inedită pentru a se odihni în timpul unei călătorii aeriene. Imaginile au fost surprinse de un pasager și au devenit rapid virale pe TikTok: „Sunt surprins că echipajul nu i-a spus să se ridice”, a comentat un internaut.

În filmulețul publicat de utilizatorul „@vsimpadel”, bărbatul apare întins pe spate, direct pe podeaua avionului, cu capul sub scaunul din față și picioarele ridicate în unghi drept. Poziția, complet neobișnuită, a generat un val de reacții în mediul online.
Comentariile savuroase ale internauților
Opiniile internauților au fost împărțite. Mulți au apreciat soluția creativă a pasagerului: „Cred că acest lucru este, de fapt, genial”, a scris un utilizator, în timp ce altcineva a adăugat: „Nu am de gând să mint: nu este o idee rea...”. Pe de altă parte, alți internauți au fost dezgustați de alegerea locului de dormit și au specificat că podeaua avionului este plină de bacterii și murdărie, lucru care i-ar fi putut pune în pericol sănătatea: „Unde stă capul lui au călcat mii oameni, direct de la toaletă”, a scris cineva. Un alt utilizator a adăugat ironic: „Lucruri care nu se vor întâmpla niciodată: eu atingând voluntar podeaua unui avion cu pielea”. Totodată, au fost și voci care au atras atenția asupra riscurilor legate de siguranță: „Sunt surprins că echipajul nu i-a spus să se așeze pentru siguranță. În caz de turbulențe, ar putea fi rănit grav”, a spus un alt internaut.
Aceasta nu este este singura întâmplare atipică întâlnită la bordul unui avion. O însoțitoare de bord pe nume Cher, din Dallas, Texas, a dezvăluit pe TikTok unele dintre cele mai bizare comportamente ale pasagerilor. Cu o experiență de peste cinci ani, Cher a povestit că a întâlnit călători care au furat mâncare din aeronave, au mers desculți la baie și chiar și-au pregătit singuri băuturile la bord.