NASA anunță o descoperire-șoc despre o planetă „remarcabil de asemănătoare Pământului”
O lume asemănătoare Pământului a fost descoperită la 146 de ani-lumină. HD 137010 b, puțin mai mare decât Terra, orbitează o stea asemănătoare Soarelui nostru și a fost descrisă de cercetători drept „punctul unde Pământul întâlnește Marte”. Există șanse de aproximativ 50% ca planeta să fie locuibilă, dacă dispune de apă și de o atmosferă potrivită.

Totuși, specialiștii avertizează că termenul „potențial locuibilă” trebuie folosit cu prudență, iar misterul abia începe să fie descifrat. NASA identifică o diferență semnificativă față de Pământ.
Planeta candidată
O echipă internaţională de astronomi, condusă de cercetători australieni, a identificat o planetă de dimensiuni apropiate Pământului, „potențial locuibilă”, situată la circa 150 de ani-lumină de Terra. Denumită HD 137010 b, aceasta orbitează o stea asemănătoare Soarelui și este cu aproximativ 6% mai mare decât planeta noastră, anunță studiul publicat în Astrophysical Journal Letters de Universitatea Southern Queensland (UniSQ).
HD 137010 b a fost descrisă ca „locul unde Pământul întâlnește Marte”, datorită dimensiunii similare cu Pământul și a distanței până la steaua gazdă, comparabilă cu cea dintre Marte și Soare.
Cercetătoarea Chelsea Huang, unul dintre autorii studiului, a declarat că planeta reprezintă „o exoplanetă cu adevărat interesantă”, fiind prima descoperire aproape geamănă a Pământului după 30 de ani de cercetări asupra exoplanetelor.
Autorul principal, Alex Venner, a estimat o probabilitate de 50% ca HD 137010 b să fie locuibilă. Definiția „zonei locuibile” se referă la distanța de stea în care apa poate exista în formă lichidă. Cu toate acestea, prezența apei depinde de condițiile atmosferice ale planetei.
Ce spune NASA?
NASA anunță că o planetă candidată care ar putea fi remarcabil de asemănătoare Pământului, HD 137010 b, prezintă totuși o diferență potențial semnificativă: ar putea fi mai rece decât Marte, care rămâne înghețat permanent.
Cercetătorii continuă să analizeze datele colectate de Telescopul Spațial Kepler al NASA, retras din funcțiune în 2018, descoperind constant surprize. Un nou studiu dezvăluie ultima descoperire: o posibilă planetă stâncoasă, ușor mai mare decât Pământul, care orbitează o stea asemănătoare Soarelui, aflată la aproximativ 146 de ani-lumină distanță.
Perioada orbitală a planetei — listată ca „candidată” până la confirmarea suplimentară — este probabil similară cu cea a Pământului, aproximativ un an.
Planeta HD 137010 b ar putea să se afle chiar la marginea exterioară a „zonei locuibile” a stelei sale, distanța orbitală care ar putea permite formarea apei lichide la suprafața planetei, dacă atmosfera este adecvată.
NASA a remarcat importanța acestei descoperiri, subliniind că obiecte cu parametri fizici similari Pământului sunt extrem de rare.
Acum vestea proastă.
Cantitatea de căldură și lumină pe care o primește o astfel de planetă de la steaua sa este mai mică de o treime din ceea ce primește Pământul de la Soare. Deși este de un tip stelar asemănător Soarelui nostru, steaua HD 137010 este mai rece și mai puțin luminoasă.
Aceasta ar putea însemna o temperatură la suprafața planetei de cel mult minus 68 de grade Celsius. În comparație, temperatura medie la suprafața lui Marte este de aproximativ minus 65 de grade Celsius.
Planeta HD 137010 b va necesita, de asemenea, observații suplimentare pentru a fi promovată de la statutul de „candidat” la cel de „confirmată”.




































