Nu scăpăm de pandemie nici în următorii ani! Predicțiile companiei Pfizer

Vești proaste! Mai avem de tras ani buni cu pandemia de Covid-19, care a îngenuncheat planeta din 2019 până acum. Cel puțin asta susține compania americană Pfizer, care a anunțat că s-ar putea ca pandemia să dureze până inclusiv 2024. Anunțul vine după ce datele privind vaccinul pentru copiii cu vârste cuprinse  între 2 și 4 ani arată că serul a generat un răspuns imunitar mai slab decât se aștepta.

Pandemia a început în urmă cu doi ani Foto: Pixabay
Pandemia a început în urmă cu doi ani Foto: Pixabay

«Când și cum anume se va întâmpla acest lucru va depinde de evoluția bolii, de eficiența cu care societatea va implementa vaccinurile și tratamentele și de distribuția echitabilă în locurile în care ratele de vaccinare sunt scăzute. Apariția unor noi variante ar putea avea, de asemenea, un impact asupra modului în care pandemia continuă să se desfășoare», a explicat directorul științific al Pfizer, Mikael Dolsten, potrivit Digi24. Totul depinde însă și de mutațiile pe care le poate suferi virusul Sars-Cov-2.

Luna trecută, apariția variantei Omicron, care are peste 50 de mutații față de versiunea originală a virusului, a îngrijorat întreaga planetă. Acest lucru a redus eficacitatea a două doze de vaccin împotriva virusului.

Înainte de apariția Omicron, medicul american Anthony Fauci a afirmat că pandemia se va încheia în 2022 în Statele Unite.

Pfizer, vânzări de miliarde de dolari

Acesta a menționat că se așteaptă ca unele regiuni să continue să fie valuri pandemice de coronavirus în următorii doi ani. Alte țări vor trece la stadiul «endemic», adică vor avea un număr de cazuri scăzut și ușor de gestionat.

Pfizer susține că până în 2024, boala ar trebui să fie endemică pe tot globul! Compania americană a dezvoltat vaccinul anti-Covid, împreună cu compania germană BioNTech. Anul viitor, va avea venitur estimate la 31 de miliarde de dolari.

Totodată, Pfizer a creat și o pastilă antivirală experimentală numită Paxlovid. Acest medicament a redus spitalizările și decesele la persoanele cu risc ridicat cu aproape 90% într-un studiu clinic. Estimările pentru Paxovlid arată vânzări de 15 miliarde de dolari până la 25 de miliarde de dolari, anul viitor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net