O singură țară din Europa deține un zăcământ de litiu enorm, aproape cât cel din Triunghiul Litiului

Ultima actualizare:

Compania petrolieră și gazieră Neptune Energy a confirmat prezența a 43 de milioane de tone de carbonat de litiu (LCE) în regiunea Altmark din Germania. Cu un potențial imens pentru extracție comercială, aceasta ar putea deveni unul dintre centrele cheie de producție pentru tehnologia bateriilor din Europa.

image

Estimarea, realizată împreună cu agenția independentă Sproule ERCE, consolidează statutul Germaniei ca viitor centru al producției europene de litiu.

Germania: 43 de milioane de tone de litiu confirmate

Chiar dacă cifra revizuită este mai mică decât evaluarea inițială de 70 de milioane de tone, volumul rămâne unul uriaș, comparabil cu resursele deținute de așa-numitul Triunghi al Litiului – Argentina, Bolivia și Chile – unde se află 53% din rezervele mondiale.

„Aceasta înseamnă că una dintre cele mai mari resurse de litiu din lume se află în nordul Saxoniei-Anhalt”, a declarat compania.

Descoperirea determină o repoziționare strategică a Neptune Energy, tradițional activă în petrol și gaze. În locul metodelor clasice, considerate poluante, compania va utiliza o tehnologie modernă de extracție directă din saramura subterană.

Procesul presupune schimb ionic și adsorbție, reducând la minimum impactul asupra mediului și consumul de teren.

„Această nouă evaluare evidențiază potențialul semnificativ al zonelor noastre de licență din Saxonia-Anhalt și ne permite să aducem o contribuție majoră pe piața germană și europeană de litiu”, a subliniat Andreas Schek, CEO-ul Neptune Energy, citează economic.bg

Prin comparație, așa-numitul Triunghi al Litiului, care cuprinde Argentina, Bolivia și Chile, deține 53% din resursele mondiale de litiu. Acesta conține aproape 50 de milioane de tone din acest metal alcalin.

Altmark, de la gaze naturale la baterii electrice

Regiunea Altmark are o istorie industrială de peste jumătate de secol. Exploatată încă din 1969 pentru gazele naturale, zona face parte din Bazinul Permian, care se întinde din Germania până în Rusia, Ucraina și Polonia.

Studiile recente arată că saramurile Rotligend ale uriașului zăcământ nu sunt doar bogate în gaze, ci și în litiu, un metal esențial pentru tranziția energetică.

Această descoperire coincide cu intensificarea eforturilor Germaniei de a-și securiza aprovizionarea cu materii prime critice. Industria auto, coloana vertebrală a economiei naționale, depinde tot mai mult de bateriile electrice, iar cererea de litiu este în continuă expansiune.

Pe lângă proiectul din Altmark, alte inițiative precum mina Zinnwald sau planurile Lithium Energy completează strategia Berlinului de a construi o rețea internă de resurse.

Regiunea Altmark combină potențialul geologic, infrastructura consolidată și know-how-ul tehnic – condiții perfecte pentru transformarea de la producția de gaze la exploatarea litiului ecologică”, a afirmat Axel Wenke, director energetic al Neptune Energy.

Germania intră astfel într-o nouă etapă a tranziției energetice, cu ambiția de a-și asigura independența și de a se poziționa drept lider european în producția de litiu.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
durere in gat jpg
tabel pensii logo jpg
Ilie Bolojan, Ioana Fasie, foto arhiva jpg
image png
UK, foto Shutterstock jpg
Ilie Bolojan FOTO Mediafax
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net