Olanda are cel mai tânăr premier din istorie și primul declarat homosexual | FOTO
Rob Jetten a depus luni jurământul ca prim-ministru al Olandei, devenind cel mai tânăr lider din istoria țării. Alegerea sa marchează și alte premiere: este primul premier din D66 și primul declarat homosexual. Noul guvern minoritar se va baza pe sprijinul opoziției într-un parlament fragmentat, în timp ce Jetten promite reforme sociale și investiții în apărare.

Experiența limitată a Olandei cu guverne minoritare și scepticismul public pun însă mandatul său sub semnul întrebării.
Cel mai tânăr premier al Olandei a depus jurământul
Rob Jetten a depus luni jurământul ca şef al noului guvern olandez, devenind simultan cel mai tânăr prim-ministru din istoria Olandei, primul din formaţiunea sa politică de centru, D66, care deţine această funcţie şi primul premier declarat homosexual din ţară, relatează Agerpres.
Jetten, în vârstă de 38 de ani, şi cabinetul său au fost învestiţi într-o ceremonie condusă de regele Willem-Alexander la Palatul Huis ten Bosch din Haga, la aproape patru luni după alegeri anticipate.
Rob Jetten a format o coaliţie cu creştin-democraţii conservatori din CDA şi cu VVD (Partidul popular al libertăţii şi democraţiei, de dreapta).
Cele trei partide deţin doar 66 de locuri în camera inferioară a legislativului, care are 150 de locuri, ceea ce înseamnă că guvernul său minoritar va depinde de voturile opoziţiei pentru a adopta legi.
Mai mult, camera inferioară este extrem de fragmentată şi aproape o treime din locuri sunt deţinute de partide radicale de extremă dreapta, notează dpa.
Rob Jetten este logodit cu un jucător de hochei pe iarbă
Olanda are doar puţină experienţă cu guverne minoritare, iar sondajele de opinie publică arată că peste două treimi dintre olandezi se îndoiesc că actuala coaliţie va putea duce la bun sfârşit un mandat de patru ani.
D66 al lui Jetten - un partid pro-european, social-liberal a cărui campanie electorală a avut în centru politica climatică, locuinţe mai accesibile şi o poziţie mai dură faţă de migraţie - a obţinut o victorie surprinzătoare la alegerile din 29 octombrie, învingând la limită Partidul Libertăţii (PVV), populist de extremă dreapta, condus de Geert Wilders.
Executivul a anunţat deja planuri de reduceri drastice de cheltuieli în sistemele de asistenţă socială şi sănătate, promiţând în acelaşi timp investiţii suplimentare de miliarde de euro în apărare.
Guvernul anterior, condus de Dick Schoof, care includea şi PVV, s-a prăbuşit după doar 11 luni, după ce Wilders şi-a retras sprijinul pe fondul unei dispute legate de legislaţia privind azilul.
Partidele mainstream au exclus atunci o nouă cooperare cu el, iar grupul său parlamentar s-a destrămat în urma unei revolte interne.
Noul premier Rob Jetten este logodit cu Nicolas Keenan, jucător de hochei pe iarbă din Argentina care are la activ două participări la Jocurile olimpice. În prezent, Keenan joacă pentru clubul olandez HC Klein Zwitserland.


































