Pericolul nebănuit care îți poate distruge vacanța în Grecia. Ce au pățit mai mulți români pe o insulă populară: „Dimineață am văzut specimenul”
Printre destinațiile europene de vacanță se numără Grecia, preferată de tot mai mulți români. Din păcate, există și pericole ascunse, care pot pune viața în pericol turiștilor.

Un român a povestit pe grupul de Facebook Forum Thassos cum a avut parte de o experiență neplăcută în timpul vacanței din insula elenă Thasos. A fost „întâmpinat” de un scorpion veninos de care a reușit să scape rapid, fără a fi înțepat, însă gândul că a avut viața pusă în pericol i-a dat fiori.
„Pentru că am promis copiilor o experiență cu cortul, săptămâna trecută am profitat de proprietatea unui prieten și am început vacanța. Am pus cortul la umbra unor măslini și totul a fost perfect. Seara, răcoarea de care aveam nevoie, somnul profund și... un musafir care mi se plimba pe sub tricou, puțin mai jos de ceafă.
Am tresărit la mișcarea acestuia, fără să știu ce este, am dus mâna la spate, l-am prins în cuta tricoului și am presat cu putere, după care mi-am văzut de somn. Dimineață am văzut specimenul, care era puțin mai mare decât unghia de la degetul mic. Chiar dacă, cu câteva săptămâni înainte, citisem despre această specie ca nefiind veninoasă la fel ca fratele mai mare din Australia, tot m-a înfiorat puțin ideea că am fost expus unei astfel de experiențe”, a scris românul și a postat alături poza unui scorpion veninos.

Ce spun alți români înțepați de scorpioni
Internauții au spus povești asemănătoare în secțiunea de comentarii a postării bărbatului. Unii au fost înțepați în această vară de scorpioni și chiar au rămas surprinși să observe faptul că veninul acestora a ameliorat anumite probleme de sănătate.
„Am fost înțepată vara aceasta de un astfel de scorpion. Era pe bluza de pe mine, tocmai ce mă îmbrăcasem cu ea, probabil intrase în geanta cu bagaje. Înțepătura a fost în buricul degetului mic. Durerea a fost destul de intensă, dar sperietura mult mai mare. Până seara nu am mai avut nimic. Partea bună e că de la veninul lui mi-a trecut durerea de artroză de la degetele mâinii. Îmi pare rău că l-am omorât, dacă știam ce bun este veninul lui, îl luam acasă sau măcar îi dădeam și cealaltă mână”, a scris o doamnă.
„Și eu am fost mușcată și m-a vindecat de diabet”, a spus altcineva. „Eu chiar am vorbit serios. Nu am făcut afirmația doar de dragul de a posta. Asta am constatat pe propria piele. Ulterior am căutat pe internet dacă ameliorarea durerii are legătură cu înțepătura de scorpion și am citit că veninul de scorpion este în studii pentru tratarea durerilor reumatologice. Dar, la câte dezinformări și aberații sunt pe Facebook, e normală percepția de glumă”, a revenit ea.
Veninul de scorpion, folosit în domeniul farmaceutic
„Da, este adevărat, veninul de scorpion este folosit deja în industria farmaceutică și cosmetică. În Italia e plin de scorpioncini din ăștia, doar că sunt negri”, a scris cineva.
„Aveți grijă, poate fi periculos dacă sunteți alergică. Știu pe cineva, o rudă, care a murit ciupit de o albină, a făcut șoc anafilactic. Și albina nu ar fi chiar așa de periculoasă ca un scorpion”, a avertizat cineva.



































