Cine sunt victimele accidentului din Australia. Printre cei morți se află un cuplu abia căsătorit

Ultima actualizare:

Un cuplu abia căsătorit se numără printre cele patru persoane care au murit, după ce două elicoptere s-au ciocnit în Australia. Alți trei pasageri, printre care doi copii, se luptă pentru viața lor, conform The Sun.

Povestea tristă a victimelor accidentului din Australia. Foto: Profimedia
Povestea tristă a victimelor accidentului din Australia. Foto: Profimedia

Poliţia din statul Queensland a afirmat că cele două elicoptere s-au ciocnit la circa 300 de metri în aer luni după-amiază. Tragedia s-a petrecut în timp ce unul din aparate ateriza şi celălalt decola în apropierea parcului marin Sea World, relatează Reuters.

Elicopterul care decola s-a prăbuşit, provocând moartea a patru dintre cele şapte persoane aflate la bord, între care şi pilotul Ashley Jenkinson, în vârstă de 40 de ani, și doi turiști Marea Britanie.

Doi turiști căsătoriți recent au murit în accidentul din Australia

Turiștii britanici aflați la bord, Ron Hughes, în vârstă de 65 de ani, și soția Diane, în vârstă de 57 de ani, din Liverpool, au fost uciși. Cei doi s-au căsătorit anul trecut, transmite presa britanică.

O mamă din Sydney, Vanessa Tadros, în vârstă de 36 de ani, este o altă victimă, conform presei australiane. Se pare că aceasta era rudă cu cele două victime din Anglia.

Fiul ei, în vârstă de zece ani, ar fi fost în stare critică la spital noaptea trecută, alături de alți doi pasageri, o mămică în vârstă de 33 de ani și o fetiță de nouă ani.

Pilotul Ash Jenkinson, în vârstă de 40 de ani, care a crescut în West Midlands înainte de a se muta în Australia, devenise de curând tată. Acesta este a treia victimă din Marea Britanie, notează sursa citată.

Momentul tragediei din Australia

Două elicoptere au intrat luni în coliziune în zbor în apropierea aşa-numitei Coaste de Aur a Australiei, provocând moartea a patru persoane şi rănirea gravă a trei.

Reamintim că victimele se aflau toate în același elicopter. Cel de-al doilea elicopter care transporta şase persoane a aterizat pe un banc de nisip din apropiere, cinci persoane suferind răni uşoare.

Biroul australian de securitate a transporturilor a anunţat deschiderea unei anchete asupra accidentului împreună cu poliţia locală şi un raport preliminar urmează să fie publicat în opt săptămâni.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cozonac cu aluat oparit 696x392 jpg webp
thumbnail Lenjerii de pat din bumbac  jpg
pexels liza summer 6383191 jpg
Masa de Paste, foto Shutterstock jpg
oua freepik jpg
Centrul Vechi din București FOTO shutterstock
image png
de la pantofii la platforme 5 sfaturi despre cum sa creezi o tinuta eleganta cu pantofi cu toc jpg
image
image