Regina Elisabeta, imagini din tinerețe, în premieră! Cadrele sunt memorabile

Ultima actualizare:

Imagini nemaivăzute până acum cu Regina Elisabeta a II-a în tinerețe apar într-un nou documentar BBC, care a fost produs pentru a marca Jubileul de Platină. Filmul va fi difuzat duminică, 29 mai, dar trailerul său scoate la iveala deja câteva cadre memorabile.

BBC a publicat imagini nemaivăzute cu Regina Elisabeta. Foto: colaj/captură BBC
BBC a publicat imagini nemaivăzute cu Regina Elisabeta. Foto: colaj/captură BBC

Documentarul curpinde filmări private ale familiei regale, care au stat în arhive până la evenimentul ce va marca cei 70 de ani de domnie ai suveranei britanice, scrie The Mirror.

Publicul va putea vedea momente inedite, precum cel în care prințesa Elisabeta este cu unchiul ei, prințul George, duce de Kent, care a murit într-un accident de avion în 1942, în timp ce se afla în armată.

Citește și Casa Regală, umbrită de controverse. Decizia de ultim moment a Reginei

În documentar, Regina Elisabeta poate fi văzută, împreună cu sora ei la domeniul Balmoral din Scoția, în anii '30, sau în drum spre Africa de Sud, pentru o vizită oficială care a avut loc în 1947, conform sursei citate.

Imagini nemaivăzute cu regina Elisabeta 

Într-o altă secvență este surprinsă ultima vizită a regelui George al VI-lea la Balmoral, în 1951. De asemenea, prințesa Elisabeta este înfățișată ca tânără mamă, cu prințul Charles și prințesa Anne.

Citește și Regina Elisabeta, deranjată de fotografiile făcute de cetățeni: «Este oribil»

Documentarul este intitulat „Elizabeth: The Unseen Queen”. Pentru a-l produce, BBC a primit acces special la sute de filme private, înregistrate acasă de familia regală. Scopul documentarului este acela de capta povestea reginei de când era micuță și până la încoronarea sa, la vârsta de 27 de ani, în 1953.

„Acest documentar aduce o perspectivă extraordinară asupra unei laturi profund personale a familiei regale, care este rareori văzută, și este minunat să putem să o împărtășim cu națiunea în momentul în care marcăm Jubileul ei de Platină”, a declarat Simon Young, unul dintre realizatorii documentarului. 

Documentarul,care prezintă imagini în premieră cu Regina Elisabeta, are 75 de minute și va fi difuzat duminică, 29 mai. Săptămâna viitoare, familia regală din Marea Britanie va participa la evenimentele organizate pentru Jubileul de Platină al reginei.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!   

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
percheziileadevarul png
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net