Scene horror la Londra. Trei persoane au fost înjunghiate în timpul unui jaf banal

Ultima actualizare:

Tragedie la Londra. Trei persoane au fost înjunghiate în momentul în care au încercat să oprească un jaf care se petrecea chiar în fața lor.

 Trei persoane au fost înjunghiate în timpul unui jaf
Trei persoane au fost înjunghiate în timpul unui jaf

Echipajele de urgență au fost trimise la Bishopsgate, în inima districtului financiar din Londra, în această dimineață, în jurul ore 9:45.

Potrivit martorilor, incidentul a izbucnit atunci când doi bărbați aflați pe biciclete electrice au încercat să fure un telefon.

Câțiva martori s-ar fi grăbit apoi să-i oprească pe tâlhari, dar unul dintre suspecți a scos un cuțit și „a început să-i înjunghie". Infractorii, care erau mascați, au fugit apoi de la fața locului, dar nu este clar dacă sunt încă în libertate, potrivit The Sun.

Poveste tulburătoare: Şi-a înjunghiat soţul şi l-a filmat cum agoniza

Tragedie la Londra. Au vrut să fie eroi, dar au sfârșit la spital

„Am văzut un copil de aproximativ 15 ani, care se lupta cu un tip mai în vârstă. Se pare ca acesta încerca să-l tragă de mână ca să obțină ceva de genul telefonul lui. Un alt adolescent a scos apoi un cuțit uriaș și a început să-l înjunghie. Oamenii s-au oprit să încerce să ajute”, a relatat un muncitor în construcții, pentru The Sun.

„Un bărbat părea înjunghiat și se ținea de stomac, țipând. Altul era întins pe jos, sângerând din cap”, a adăugat martorul prezent la incident.

„A fost o nebunie. Pur și simplu a escaladat atât de repede și apoi au fugit cu bicicleta pentru a scăpa”, a dezvăluit bărbatul, uluit de incidentul petrecut la Londra.

Poate te interesează și: El e câinele-polițist din Anglia! Buddy a scăpat cu viață după ce a fost împușcat și a ajuns să lucreze la Poliție

Trei persoane au ajuns la spital

Poliția a confirmat că trei persoane au fost înjunghiate, în timp ce o a patra persoană a fost împinsă la pământ. Trei dintre victime au fost duse la spital pentru tratament, dar nu există vreo informație privind starea lor de sănătate, scrie The Sun.

Poliția orașului Londra a declarat că acest incident nu va fi tratat ca unul terorist, ci ca un presupus jaf.

„Am primit mai multe telefoane referitoare la faptul că trei persoane au fost înjunghiate, iar o persoană împinsă la pământ pe Bishopsgate la ora 9:46. Ofițerii au ajuns la fața locului la ora 9:51. Trei victime au fost duse la un spital din apropiere pentru a fi tratate”, a transmis poliția din Londra.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net