Sondaj Israel: A treia doză de Pfizer are efecte secundare similiare cu cea de-a doua
Cei mai mulți oameni care au primit o a treia doză de vaccin Pfizer anti-COVID-19 au simţit efecte secundare similare sau mai puţine decât au avut după ce au primit a doua doză, potrivit unui sondaj realizat în Israel
În urmă cu zece zile, în Israel a început să fie administrată o a treia , persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, ca parte a eforturilor de a încetini răspândirea variantei Delta, care este foarte contagioasă. Aceasta a transformat practic Israelul într-un teren de testare pentru a treia doză înainte de aprobarea sa de către Food and Drug Administration din SUA. Cel mai mare furnizor de servicii medicale din Israel, Clalit, a declarat duminică că a administrat a treia doză de vaccin Pfizer / BioNTech la peste 240.000 de persoane.
Aproximativ 4.500 de israelieni, care au primit rapelul în perioada 30 iulie - 1 august, au răspuns la întrebări şi au fost incluse în sondaj. Un procent de 88% din participanţii la sondaj au declarat că, în zilele de după primirea celui de-al treilea vaccin, s-au simţit "similar sau mai bine" comparativ cu ceea ce au simţit după administrarea celei de-a doua doze, scrie hotnews.ro.
Un procent de 31% au raportat unele efecte secundare, cel mai frecvent declarată fiind senzaţia de durere în zona injectării. Aproximativ 0.4% au declarat că s-au confruntat cu dificultăţi de respiraţie, iar 1% că au solicitat tratament medical din cauza unuia sau mai multor efecte secundare.