Țara în care a reizbucnit epidemia Covid-19. Masca a redevenit obligatorie, iar funcționarii lucrează de acasă
Honduras se confruntă cu o nouă epidemie COVID-19, care a ucis deja peste 200 de persoane de la începutul anului. Autoritățile au decis ca funcționarii publici să lucreze de acasă joi și vineri, în încercarea de a limita răspândirea virusurilor. Masca redevine obligatorie în spații aglomerate, iar recomandările sanitare amintesc de rigorile pandemiei.

Creșterea bruscă a numărului de cazuri a determinat Ministerul Sănătății să instituie măsuri urgente, inclusiv distanțare fizică și igienă strictă. Gravitatea situației este subliniată de oficiali, care vorbesc despre o mortalitate „considerabilă”.
Criză sanitară în Honduras: peste 200 de morți
Funcţionarii din Honduras lucrează de la domiciliu joi şi vineri din cauza unei epidemii de COVID-19 şi alte afecţiuni respiratorii, care au provocat deja moartea a peste 200 de persoane anul acesta, a anunţat Ministerul de Interne, potrivit AFP.
Guvernul din Honduras a ordonat angajaților publici să lucreze de la distanță joi și vineri, din cauza focarului de COVID-19 și a altor boli respiratorii, a anunțat Ministerul de Interne.
„Tuturor agențiilor guvernamentale centrale și instituțiilor descentralizate (...) li s-a ordonat să treacă la telemuncă în zilele de joi și vineri”, se precizează într-un comunicat.
Este vorba despre „recomandările Ministerului Sănătăţii'' ca urmare a „creşterii accelerate şi susţinute a bolilor respiratorii foarte contagioase'' cum ar fi „COVID-19, virusul respirator sinciţial, gripa sau răceala'', potrivit aceleiaşi surse.
Masca sanitară și distanța fizică, obligatorii
Într-un comunicat, Ministerul Sănătăţii a declarat „obligatoriu (portul) măştii'' în aeroporturi, puncte de frontieră, cinematografe, săli de sport, centre comerciale, supermarketuri, biserici, centre de îngrijire şi sănătate, centre educative'' şi ''toate locurile unde nu este posibil să se păstreze o distanţă fizică'' de 1,5 metri.
Lorenzo Pavon, responsabil pentru supraveghere epidemiologică în cadrul Ministerului Sănătăţii, a declarat pentru presa locală că 216 persoane au decedat de la începutul anului din cauza infecţiilor respiratorii, cinci dintre aceştia din cauza COVID-19, o „mortalitate cu adevărat considerabilă”.
Guvernul a recomandat populaţiei să poarte din nou măşti, să se spele frecvent pe mâini, să utilizeze dezinfectanţi şi să „evite adunările de persoane în spaţii închise”, ca în timpul pandemiei de coronavirus din 2020 şi 2021.



































