Țara care a pus taxă pe prezervative și cere femeilor să declare autorităților data menstruației

Ultima actualizare:

După ce a impus timp de peste 30 de ani politica strictă a unui singur copil, China introduce pentru prima dată în trei decenii TVA asupra prezervativelor și contraceptivelor, o măsură prin care se urmărește creșterea natalității. Începând cu 1 ianuarie, prezervativele și contraceptivele vor fi supuse unei cote de TVA de 13%, o taxă de la care erau scutite de când China a introdus TVA la nivel național în 1993.

China pune taxă pe prezervative și cere trei copii în familie. Foto: Pixabay
China pune taxă pe prezervative și cere trei copii în familie. Foto: Pixabay

Fiecare cuplu este îndemnat să aibă până la trei copii, iar unele autorități locale acordă tinerilor necăsătoriți zile suplimentare de concediu plătit pentru a-i încuraja să se căsătorească.

Scandal în China după taxa pe prezervative și declararea menstruației

Începând cu 1 ianuarie, prezervativele și contraceptivele din China vor fi supuse unei cote de TVA de 13%. Măsura a fost ascunsă într-o lege fiscală adoptată în 2024, parte a eforturilor guvernului de a moderniza sistemul fiscal și de a crește veniturile statului, chiar dacă impactul financiar rămâne modest.

Un pachet de prezervative costă aproximativ echivalentul a 5,7- 8,6 dolari, iar pilula contraceptivă aproximativ echivalentul a 7,1 - 18,6 dolari pe lună.

Unele provincii au experimentat oferirea de reduceri pentru tratamentele de fertilizare in vitro (FIV) și subvenții bănești pentru copiii în plus, dar și zile suplimentare de concediu plătit pentru tinerii necăsătoriți pentru a-i încuraja să se căsătorească.

Totuși, faptul că prezervativele și contraceptivele urmează să devină mai scumpe a stârnit ironie pe rețelele sociale. „Ce e în neregulă cu societatea modernă? Fac cu adevărat totul ca să ne facă să avem copii”, a scris un utilizator pe Weibo, rețeaua socială a Chinei.

Femeile din unele zone au raportat că au primit apeluri telefonice de la oficiali locali care le întrebau despre perioadele menstruale și planurile de a avea copii.

În decembrie, mass-media chineză a relatat că femeile dintr-un județ din provincia Yunnan, sud-vestul Chinei, erau obligate să declare data ultimei menstruații autorităților locale.

Biroul local de sănătate a raspuns că această colectare a datelor este necesară pentru a identifica femeile însărcinate și viitoarele mame.

Ca reacție, un utilizator de pe rețelele sociale a scris: „Astăzi cer tuturor femeilor să raporteze perioada ciclului, mâine va fi raportarea actului sexual, poimâine vor suna să încurajeze contactul sexual în perioada ovulației… [asta e] reproducere în masă.”

Între stimulente și presiune socială

Experții consideră că decizia semnalează un mesaj clar, acela că autoritățile promovează creșterea natalității și încearcă să ghideze comportamentul familial.

„Acum că politica natalității încurajează nașterile și nu mai promovează contracepția, este rezonabil să se reia impozitarea contraceptivelor”, explică demograful He Yafu.

Totuși, impactul asupra ratei fertilității va fi limitat, iar dificultatea accesului la contraceptive ar afecta cel mai mult femeile dezavantajate, avertizează sociologul Yun Zhou.

În 2025, guvernul a alocat 90 miliarde de yuani pentru programul național de subvenții pentru copii sub trei ani și intenționează să extindă asigurările de sănătate pentru acoperirea cheltuielilor legate de naștere.

Experții estimează că impozitarea contraceptivelor va aduce anual 5 miliarde de yuani, o sumă neînsemnată comparativ cu veniturile bugetului general al Chinei, de 22 trilioane de yuani (3,1 trilioane dolari).

„Nu credem că generarea de venituri este motivația principală pentru extinderea TVA la contraceptive”, au spus aceștia. 

În ciuda acestor măsuri, rata natalității rămâne scăzută, iar provocările legate de îmbătrânirea populației continuă să pună presiune pe politica publică.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mountain 6840228 1280 jpg
castel colz bild jpg
antarctica 4500447 1280 jpg
pexels andreea juganaru 3852552 5718472 jpg
elon musk getty jpg
Penitenciar Săcălaz FOTO Rod Festival
iorgulescu melek vicol jpg
mezeluri salam istock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net