VideoTot mai mulți oameni își petrec vacanța în acest oraș european. Este un adevărat magnet pentru turiști
Este un oraș de o frumusețe rară, care se află în apropiere de România și care se transformă într-o destinație tot mai populară pentru vacanțe. Turiști din întreaga lume aleg să viziteze acest loc care este cunoscut și ca „Roma Nordului”.
Un oraș superb din Austria se transformă în ultimul timp într-un adevărat magnet pentru turiști din întreaga lume. Este vorba despre Salzburg, al cărui centru vechi chiar a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO.
Turiștii care vizitează acest oraș rămân impresionați de străduțele medievale, clădirile în stil baroc foarte bine conservate și piețele pitorești care domină întreg orașul. Salzburg se află chiar la poalele Alpilor, așa că oferă un acces facil la activități de sezon precum drumețiile montane, schi și snowboarding.
Tot mai mulți turiști ajung în Salzburg
Practic, Salzburg reușește să atragă atât turiștii pasionați de istorie și cultură, cât și pe cei care doresc să se bucure de activități în aer liber și de sport. În plus, în apropiere de acest oraș se află și lacuri populare, cum ar fi Wolfgangsee și Fuschlsee, unde turiștii se pot relaxa în croaziere pe apă sau pot practica sporturi nautice.
Iar cei care ajung pe dealul Festungsberg vor avea oportunitatea de a vizita fortăreața Hohensalzburg. Acest loc nu numai că are o istorie fascinantă, dar oferă o vedere panoramică superbă asupra orașului.
Este locul de naștere al lui Mozart
În plus, turiștii care un buget redus pot alege să viziteze Salzburg. O turistă din Marea Britanie a scris că a reușit să găsească un zbor către acest oraș pentru mai puțin de 9 lire, folosind programe de fidelizare ale companiilor aeriene low-cost și diferite aplicații de reduceri.
„Orașul este ușor de parcurs pe jos, are o stradă comercială faimoasă și catedrale impresionante”, a spus Emma, potrivit informațiilor de la adevarul.ro.
În plus, Salzburg este faimos ca fiind locul de naștere al lui Wolfgang Amadeus Mozart iar în fiecare an este organizat cel mai mare eveniment de muzică clasică din lume, Festivalul de la Salzburg. Orașul oferă experiențe de vis turiștilor, indiferent de care ar fi preferințele și prioritățile lor.



































