A crezut că nu vede bine! Ce scria pe factura de curent a unui român, după liberalizarea prețului la energia electrică
După trei ani în care prețurile la energia electrică au fost plafonate, liberalizarea pieței venită la 1 iulie 2025 a produs un adevărat șoc în rândul consumatorilor casnici.

În lipsa unui mecanism de protecție adecvat, milioane de români se confruntă în luna august cu facturi dublate sau chiar triplate.
Potrivit noilor reglementări, prețul per kilowatt-oră (kWh) a urcat la 1,50 lei, față de 0,68 lei/kWh, cât plăteau anterior cei cu un consum sub 100 kWh. În consecință, 4,5 milioane de consumatori din totalul de 9 milioane vor plăti, în medie, de două ori mai mult pentru energie electrică.
Facturi uriașe, fără consum mai mare
Un bărbat din zona Aleșd, județul Bihor, se declară revoltat de factura primită:
„În fiecare lună folosesc între 150-180 KW, plăteam între 103-130 de lei. Acum mi-au venit 290 de lei. Mi s-a dublat factura!”, spune el.
Un alt consumator din Oradea se confruntă cu o situație și mai gravă:
„La mine e triplu, de la 50 de lei la 180 de lei. Atât am de plată!”, scrie acesta pe rețelele de socializare.
Situații similare sunt raportate și de alți bihoreni. O femeie din Oradea precizează:
„Și eu la fel. Plăteam 80-90 de lei, acum am primit factura de 331 de lei.”
În unele cazuri, consumatorii spun că au facturi majorate semnificativ, deși aveau energie achitată în avans.
„La noi venea o factură de maximum 150-160 de lei, acum a venit una de 325 de lei… Plus că aveam kWh plătiți în avans… Mulțumim celor care au tras cu dinții să ne conducă”, a transmis un alt bihorean.
Un ajutor... modest
Ca răspuns la creșterea bruscă a tarifelor, autoritățile au anunțat un program de sprijin financiar pentru persoanele și familiile vulnerabile. Măsura prevede acordarea unui voucher lunar de 50 de lei, destinat exclusiv plății facturilor la energie electrică.
Pentru a beneficia de acest ajutor, solicitantul trebuie să aibă domiciliul în România, să fie titularul contractului de furnizare a energiei sau să locuiască la adresa respectivă. De asemenea, sprijinul se acordă în funcție de venitul lunar al familiei sau al persoanei singure.
Totuși, în contextul dublării sau triplării facturilor, mulți români consideră că acest ajutor este insuficient și cer măsuri mai ferme pentru a contracara impactul liberalizării asupra bugetelor familiale.




































