A mai murit un rănit în explozia de la Crevedia. Bilanțul deceselor a ajuns la 4 persoane

Un alt pacient ars internat la spitalul Floreasca a încetat din viaţă ieri. Astfel, numărul deceselor cauzate de explozia de la Crevedia a ajuns la 4, informează adevarul.ro.

56 de răniţi au fost  după explozii. FOTO: InquamPhotos
56 de răniţi au fost după explozii. FOTO: InquamPhotos

”În cursul acestei dimineţi, a decedat la Spitalul Floreasca un pacient aflat în stare foarte gravă încă de la începutul internării, cu arsuri pe 95% din suprafaţa corporală. Adresăm condoleanţe familiei”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii. Conform aceleiaşi surse, în unităţile medicale din Capitală se mai află internaţi 15 pacienţi, în stare medie sau uşoară, dintre care: 6 internaţi la spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, 4 la Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar Arseni” Bucureşti, 5 la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti şi un pacient la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti. 25 de persoane au fost externate, iar 4 pacienţi au decedat. Numărul pacienţilor transferaţi la spitale din afara ţării, 12, rămâne neschimbat. Exploziile de la Crevedia au avut loc sâmbătă, 26 august, la o staţie de gaz petrolier lichefiat (GPL), care funcţiona fără autorizaţie de mai bine de trei ani, fără ca nimeni să mai facă verificări între timp.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
haine patate ulei istock jpg
casa vara canicula istock jpg
trandafiri istock jpg
sergiu celibidache 01 foto arhiva personala serge celibidachi jpg
bebelus venezuela captura video jpg
fabrica galati1 jpeg
cocktail pexels jpg
pui prajit adobestock jpg
image
image