A vrut să sară de la etajul 11 al hotelului
Noapte plină de acţiune pentru poliţiştii timişoreni. După ce au încercat zeci de minute să convingă un sinucigaş să nu sară de la etajul 11 al unui hotel, s-au ”luptat” cu el să-l ducă la secţie. Mort de beat, bărbatul devenise violent.
Panică, joi seara, la Hotelul Continental din centrul Timişoarei. Angajaţii au auzit strigătele unui bărbat care ameninţa că se aruncă în gol. Urcase la etajul 11 al clădirii, într-un moment în care recepţionerii nu erau atenţi.
Bărbatul stătea agățat de grilajul de metal al balustradei
Bărbatul de 34 de ani s-a dus într-un balcon de la capătul unui hol şi s-a cocoţat pe grilajul de metal al balustradei. Căzuse în depresie şi ţipa că nu mai are pentru ce să trăiască. Imediat, mai multe echipaje de poliţişti, pompieri şi medici au ajuns la faţa locului.
Bărbatul a devenit violent cu polițiștii și a fost imobilizat
După încercări eşuate de a-l convinge pe bărbatul beat să renunţe la idee, unul dintre angajaţii de la pază ai hotelului a reuşit să pună mâna pe el şi să-l tragă în interior.
Când a ajuns în holul hotelului, omul a devenit violent. A refuzat să meargă la spital pentru examinare sau la secţie pentru declaraţii. I-a ameninţat pe poliţişti şi a făcut scandal, dar a fost imobilizat de oamenii legii. Cu cătuşe la mâini, luat pe sus, bărbatul a fost dus, în final, la secţia de poliţie. De aici, el a ajuns apoi la Clinica de Psihiatrie pentru o expertiză.