Adio, restricții! Aveți liber să vă angajați în Elveția
Românii au acces liber pe piaţa muncii din Elveţia. Astăzi, a expirat sistemul de cote impus în 2009, în baza unui acord între ţara alpină şi UE.
Guvernul elveţian a anunţat în aprilie că ridică restricţiile pe care românii și bulgarii le aveau pe piața muncii.
Acestea au fost adoptate în 2009, în baza Acordului privind libera circulaţie a persoanelor încheiat de UE şi Elveţia, care prevedea că ţara alpină poate menţine cotele de imigranţi timp de şapte ani.
Restricțiile pot fi reintroduse
Liberalizarea urma să fie treptată, în trei etape. Au existat restricții în 2011 și apoi în 2014. În ultima etapă, Elveţia putea menţine restricţiile doar în cazul în care exista o perturbare gravă a pieţei forţei de muncă.
Nu a fost cazul, astfel că de astăzi orice român poate obține un job în această țară.
Totuși, în cazul în care Elveția se va lovi de un val de români pe piața muncii restricțiile vor fi reintroduse, au avertizat autoritățile.
Conform datelor Biroului Federal pentru Statistică, numărul cetăţenilor români rezidenţi în Elveţia la 30 aprilie 2012 era de 9.215 persoane.
Salarii de 8.500 de franci
Și nu e de mirare! Elveția este privită ca fiind una dintre cele mai bogate țări ale Europei. Sunt oferite condiții de viață civilizate, salarii mari și, în general, un trai liniștit.
Cele mai mari șanse de angajare le au specialiștii în IT și personalul medical.
În aceste domenii, salariile depășesc 5.000 de franci elvețieni și pot ajunge chiar și la 8.500 de franci pe lună, în funcție de specializare și de experiență.