Admiterea la facultate 2025. Ce trebuie să știi despre locuri, taxe și înscrieri

Pentru cei care au promovat examenul de Bacalaureat și vor să devină studenți, a început procesul de admitere la facultate. După ce au fost publicate rezultatele finale de la Bacalaureatul 2025, sesiunea iunie, multe universități din țară au început înscrierile.

A început admiterea la facultate / foto: arhiva Click!
A început admiterea la facultate / foto: arhiva Click!

După contestații, 80.092 candidați au promovat Bacalaureatul, cu o rată de promovare de 76,5%, cu 2,2% mai mult decât înainte. Toți cei care au trecut Bacul în 2025 sau în anii anteriori pot să se înscrie la facultate. Media de la BAC a devenit foarte importantă, iar universitățile au stabilit criterii clare pentru admitere.

La Universitatea din București (UniBUC) sunt aproape 8.300 de locuri la buget, pentru licență și masterat. Admiterea la aceste programe se desfășoară în perioada 1 – 25 iulie 2025, iar rezultatele vor fi afișate până pe 31 iulie. Fiecare facultate are propriul calendar, care poate fi găsit pe site-urile unităților de învățământ. Înscrierea și plata taxei se pot face online.

UniBUC a anunțat 4.700 locuri la buget

Pentru licență, UniBUC oferă 4.700 locuri la buget, iar pentru masterat 3.250 locuri. Dintre acestea, 227 locuri sunt pentru domeniile prioritare ale țării, 132 locuri sunt pentru absolvenți din licee din mediul rural și 86 locuri sunt pentru candidații de etnie romă.

Din totalul locurilor scoase la concurs pentru programele de licență și masterat, 227 sunt alocate domeniilor prioritare de dezvoltare a României (82, pentru licență și 145, pentru masterat), 132 sunt destinate absolvenților de licee situate în mediul rural (licență) și alte 86 de locuri sunt alocate candidaților de etnie romă (70, pentru licență și 16, pentru masterat)”, anunță universitatea.

Există două tipuri de admitere: prin examen și pe baza dosarului. Actele necesare pentru înscriere sunt:

- fișă de înscriere,

- diploma de bacalaureat sau adeverință,

- certificat de naștere,

- cartea de identitate sau pașaport,

- adeverință medicală,

- trei fotografii tip buletin  

-dovada plății taxei de înscriere.

Taxa variază între 150 și 600 de lei, în funcție de facultate.

La Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), admiterea începe pe 4 iulie, cu înscrieri online între 4 și 14 iulie. Taxa de înscriere este 100 de lei, iar taxa de înmatriculare este aceeași. La SNSPA, majoritatea înscrierilor se fac pe baza dosarului, cu excepția Facultății de Științe Politice, unde a fost un test grilă online.

Citește mai multe pe Adevărul.ro



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
ceausescu sondaj jpg
499992705 1274123354512806 2651166906498329812 n jpg
nyzhnia apsha captura video jpg
Bunica Veruta, foto Facebook jpg
Spovedanie foto Ziarul Lumina jpg
caz roxana calin colaj captura video jpg
cum aratanoul buletin electronic romani  jpg
Batrani pensionari fericiti FOTO Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net