Bărbații din Ucraina care nu vor să fie înrolați trec granița fraudulos în România
Există bărbați din Ucraina care din diferite motive nu vor să participe la război, se sustrag înrolării forțate decise de autorități și aleg să fugă în România. Aceștia trec fraudulos granița în țara noastră și sunt duși în centre speciale pentru refugiați în zona Moldovei. Ei sunt declarați dezertori de autoritățile din Ucraina iar România încă nu știe cum să procedeze.
Interzicerea părăsirii Ucrainei de către bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani duce, cum se anticipa, la treceri frauduloase peste fâșia verde a celor care vor să treacă cu orice preț în România. Primul caz s-a înregistrat luni noapte.
Dezertori din Ucraina duși la Rădăuți
Conform unor informații furnizate de monitorulsv.ro, 14 bărbați de naționalitate ucraineană au fost reperați în timp ce au trecut peste fâșia verde, prin zona Vicovu de Sus din Suceava. Ei au vârste și între 18 și 60 de ani. Cei 14 au fost predați de polițiștii de frontieră Centrului de Azilanți de la Rădăuți.
Alți dezertori au trecut înot râul Tisa
Potrivit ziarmm.ro, în zona râului Tisa au fost depistați în dimineața zilei de 1 martie patru bărbați ucraineni care au trecut apele râului Tisa ilegal pentru a ajunge în România. După câteva ore au fost descoperiți alți 11.
”Azi, 1 martie 2022, in jurul orei 12.00, politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Sighetu Marmatiei au depistat 7 cetateni ucraineni, barbati cu varste intre 34 si 44 de ni, care au trecut prin apa raului Tisa, din Ucraina in Romania.
Acestia au solicitat o forma de protectie statului roman, fapt pentru care s-au demarat procedurile specifice in astfel de cazuri” a declarat pentru sursa citată Iulia Stan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației
Înrolare obligatorie pentru bărbații din Ucraina
”Serviciul de Frontieră al Ucrainei informează că, din cauza intrării legii marțiale în Ucraina, plecarea din Ucraina este temporar restricționată pentru o categorie de cetățeni. În special, este interzisă părăsirea Ucrainei de către cețățenii ucraineni de sex masculin, cu vârstă între 18 și 60 de ani. Această normă se va aplica pentru perioada regimului juridic al legii marțiale”, se arată într-un comunicat oficial al Ministerului de Interne ucrainean din 25 februarie preluat de hotnews.ro.