Cadavrul unui pacient decedat de Covid, pierdut la Spitalul Floreasca. Explicația medicului Bogdan Oprița

Ultima actualizare:

    Există suspiciunea că trupul neînsuflețit al bărbatului ar fi fost dat altei familiiFoto: Arhiva Click!
Există suspiciunea că trupul neînsuflețit al bărbatului ar fi fost dat altei familiiFoto: Arhiva Click!

Situație halucinantă la Spitalul Floreasca din Capitală! Familia unui pacient mort de COVID susține că unitatea sanitară nu reușește să-i găsească cadavrul.

Este vorba de un pacient decedat pe data de 31 decembrie, pe care familia urma să îl preia luni, 4 ianuarie. Însă, atunci când au ajuns la spital, membrii familiei au fost informați că decedatul este de negăsit, conform Digi24.

Poliția, implicată în acest caz

„Precizez de la început că în unitate se desfășoară o cercetare administrativă, pentru a vedea cum s-au petrecut exact lucrurile... În momentul în care un pacient decedează, el primește o brățară de identificare, care se aplică la încheietura mâinii și apoi este pus în doi saci de cadavre. Personalul Serviciului de anatomie patologică are obligația - în momentul în care predă pacientul decedat familiei - să verifice datele din cartea de identitate și cele de pe brățara de la mână, iar familia trebuie să recunoască decedatul.

În această situație, noi am avut pe data de 31 decembrie două persoane care au decedat și una dintre familii a identificat cadavrul și acesta a fost predat firmei de pompe funebre. Acum, noi verificăm să vedem dacă acest cadavru nu a fost recunoscut în mod corect de familie sau dacă cineva a greșit în momentul în care a predat cadavrul, pentru că, cel mai probabil, cele două cadavre au fost încurcate.

Pe lângă verificarea noastră, și poliția face o verificare, pentru că trebuie exhumat cadavrul și dat familiei în drept.”, a explicat medicul Bogdan Oprița.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net