Ce fac românii pentru a ajunge „bine financiar”: „Foamea de bani trebuie să fie mai mare decât comoditatea”

Ce înseamnă, de fapt, să fii „bine” financiar în România? Este suficient un salariu de 10.000 de lei pe lună sau pragul s-a mutat mult mai sus? Și, mai ales, cum ajung oamenii să câștige astfel de venituri?

Ce înseamnă, de fapt, să fii „bine” financiar în România?
Ce înseamnă, de fapt, să fii „bine” financiar în România?

Aceste întrebări au fost lansate într-o discuție pe Reddit, unde un utilizator a cerut exemple concrete de la românii care încasează lunar peste 10.000 de lei. Întrebarea a fost simplă: ce profesie au, ce studii au urmat, cât timp le-a luat să ajungă la acest nivel și ce calități consideră că au făcut diferența.

Răspunsurile au venit din cele mai diverse domenii și au conturat o imagine mult mai nuanțată decât simpla idee că salariile mari se găsesc doar în IT.

„Un salariu mare vine după ani de muncă”

Una dintre cele mai apreciate intervenții a aparținut unui utilizator care spune că succesul financiar a venit din dorința de a ieși din sărăcie.

Acesta povestește că, încă din primul semestru de facultate, și-a căutat un loc de muncă în domeniul ales, iar la absolvire avea deja doi ani de experiență profesională.

Foamea de bani trebuie să fie mai mare decât comoditatea. Și să ai o inteligență peste medie. Asta sau noroc/nepotisme”, spune acesta, adăugând că aproape nu a avut timp liber în perioada facultății, însă consideră că sacrificiul a meritat.

În prezent lucrează în audit intern și financiar, după ce inițial și-ar fi dorit o carieră în IT.

Profesor la școală privată: aproape 10.000 de lei pe lună

Nu doar domeniile tehnice oferă venituri ridicate.

O profesoară de la o școală privată spune că are un salariu de aproximativ 9.500 de lei și își completează veniturile participând la examinări plătite.

Exemplul său a atras atenția deoarece contrazice percepția că profesorii câștigă întotdeauna salarii mici, diferența fiind făcută de mediul privat și de activitățile suplimentare.

Medicul de urgență care are trei locuri de muncă

Printre cele mai impresionante mărturii se numără cea a unui medic specialist în medicină de urgență.

Acesta spune că veniturile mari au însă un cost uriaș: lucrează în trei locuri diferite și recunoaște că este foarte rar acasă.

În plus, drumul până la acest nivel a însemnat:

  • 12 ani de școală;
  • 6 ani de facultate;
  • 5 ani de rezidențiat;
  • 3 ani experiență ca specialist.

Mesajul său a fost unul cât se poate de sincer: salariile mari din sistemul medical sunt rezultatul unei perioade foarte lungi de pregătire și al unui volum enorm de muncă.

IT-ul nu mai este singura soluție

Mai mulți participanți la discuție provin din domeniul IT, însă experiențele lor diferă semnificativ.

Un utilizator spune că salariul din IT este de aproximativ 4.700 de lei, însă adevărații bani îi câștigă din propria firmă, unde activează ca agent imobiliar. Anul trecut afirmă că și-a achitat integral un apartament de aproximativ 30.000 de euro și a rămas cu economii consistente.

Concluzia lui este că oamenii ar trebui să privească și către oportunitățile din afara domeniului în care lucrează.

Dacă simți că ai ajuns într-un punct în care nu mai poți evolua, încearcă ceva în paralel”, este sfatul său.

Un alt utilizator, programator în industria jocurilor video, povestește că succesul nu a venit doar din programare, ci și din înțelegerea întregului proces de dezvoltare: design, UI/UX, modele 3D și relația cu publisherii.

După aproximativ 15 ani de experiență, lucrează în regim freelance și spune că stabilitatea nu este garantată nici măcar la acest nivel.

Inginer cu aproape 20 de ani experiență: „Specializează-te pe o nișă”

Un inginer automatist din industria alimentară spune că depășește pragul de 10.000 de lei lunar atunci când sunt incluse toate beneficiile și proiectele de consultanță.

Deși recunoaște că domeniul este dificil și uneori prost plătit, consideră că libertatea programului și satisfacția profesională compensează.

Mesajul lui este simplu:

Specializează-te pe o nișă și încearcă să fii cel mai bun. În timp, vin și banii.

De la presă la IT

O altă participantă povestește că a absolvit o facultate de profil umanist, deși mulți îi spuneau că nu va avea perspective.

Cariera sa a trecut prin presă, marketing și, ulterior, IT.

Ea spune că progresul nu a venit doar din competențele tehnice, ci și din dezvoltarea abilităților de comunicare și din apropierea de oameni cu mai multă experiență.

Mi-am stabilit unde vreau să ajung, apoi am căutat oameni care erau deja acolo și am învățat de la ei.”

Antreprenoriatul și investițiile, alte surse importante de venit

Nu toți cei care se consideră „bine” financiar se bazează pe salariu.

Unii spun că veniturile consistente provin din investiții, în timp ce alții afirmă că firmele proprii au devenit principala sursă de bani.

Mai mulți participanți au subliniat că salariul este doar o componentă a stabilității financiare, iar investițiile și economiile sunt cele care oferă libertate pe termen lung.

Salariul mare nu înseamnă automat independență financiară

Unul dintre cele mai apreciate comentarii atrage atenția asupra unei greșeli frecvente.

Potrivit autorului, contează mai puțin cât câștigi și mult mai mult cât reușești să păstrezi.

Acesta susține că există persoane care încasează zeci de mii de lei lunar, dar nu au economii sau investiții și depind în continuare de următorul salariu.

În schimb, alți participanți spun că investesc constant între 30% și 35% din venit, construindu-și fonduri de urgență și portofolii de investiții.

„Nici 12.000 de lei pe familie nu sunt întotdeauna suficienți”

Discuția a scos la iveală și diferențele mari dintre stilurile de viață.

O utilizatoare spune că, împreună cu partenerul, câștigă peste 12.000 de lei lunar, însă nu reușesc să economisească aproape nimic.

În schimb, un alt participant afirmă că trăiește confortabil cu aproximativ 4.000–5.000 de lei pe lună, iar restul banilor îi investește. Spune că și-a achitat locuința, nu își dorește o mașină scumpă și estimează că economiile actuale i-ar permite să trăiască zeci de ani fără alte venituri.

Eu sunt bine financiar cu 4.000-5.000 de lei pe lună, iar restul intră la economii. Apartamentul dorit îl am, mașină scumpă nu-mi trebuie. Deocamdată, cu jobul sunt bine, dar este în IT, iar surpriza apare abia după ce pierzi locul de muncă. Cu banii economisiți pot trăi vreo 20 de ani în stilul ăsta, iar dacă vând apartamentul din București, încă 10. La 65 de ani ies la pensie cu vreo 800-900 de euro, din câte am calculat”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Tren CFR Calatori webp
concedieri, foto shutterstock jpg
Dubai FOTO Shutterstock
Dacia lansează Striker/sursă foto: social media
masina de spalat rufe, foto shutterstock jpg
Bernard Arnault alături de fiul său, Antoine, și fiica sa, Delphine FOTO EPA-EFE
image png
Ceai de menta jpeg
image
image