Ce se întâmplă cu certificatul verde la locul de muncă. Explicațiile lui Grindeanu

Vicepremierul Sorin Grindeanu a declarat că speră ca certificatul verde să fie aprobat de Parlament până la sfârșitul lunii ianuarie. El a mai spus că e un susținător al ideii de a introduce acest act la locul de muncă și că discuțiile pe acest subiect sunt foarte avansate.

Certificatul verde ar putea fi adoptat până la finalul lui ianuarie foto: Inquam
Certificatul verde ar putea fi adoptat până la finalul lui ianuarie foto: Inquam

Certificatul verde nu a intrat încă în vigoare. Discuțiile s-au împotmolit după ce PSD nu a fost de acord ca actul să fie obligatoriu la locul de muncă. Vicepremierul Sorin Grindeanu a declarat însă că el susține acest proiect, dar că îl lasă pe cei care se pricep mai bine să decidă.

Sorin Grindeanu: „Îl susțin în totalitate pe Rafila”

Sorin Grindeanu foto: Facebook
Sorin Grindeanu foto: Facebook

„Eu sunt un adept al acestui certificat, dar am învăţat în această perioadă că trebuie să-i las pe cei care se pricep mai bine, medicii şi specialiştii în sănătate. Ca părere personală, cred că e nevoie de certificat verde, în acelaşi timp cu măsuri care să-i păzească pe cei care nu pot să se vaccineze. Eu am văzut punctul de vedere al ministrului Rafila, pe care îl susţin în totalitate”, a declarat Grindeanu, la Digi 24, conform adevarul.ro.

Oficialul a mai declarat că, deși Parlamentul e în vacanță în momentul de față, autoritățile trebuie să se pregătească pentru lupta cu valul 5 al pandemiei, care bate la ușă.

 „Nu suntem singuri şi nici nu avem majoritatea singuri, avem o majoritate confortabilă împreună cu partenerii de guvernare, cu PNL-ul și UDMR-ul.  În acest moment, Parlamentul e în vacanţă, dar ceea ce a spus ministrul Rafila cred că e extrem de important: că e nevoie să ne pregătim şi pe toate celelalte componente - pe ce înseamnă spitalele, pe ce înseamnă antiviralele în farmacii”, a menționat vicepremierul.

Sorin Grindeanu, despre contestatarii certificatului verde: „PSD nu se teme de electoratul AUR”

Grindeanu a fost ferm când a fost întrebat dacă  actul normativ care să impună obligativitatea certificatului verde a fost amânat de teama alegătorilor AUR, care nu sunt de acord cu implementarea acestei măsuri și au protestat în fața Parlamentului. 

 „Nu poate să vorbească PSD-ul de o teamă din partea unui bazin electoral. PSD-ul este cel mai mare partid din România şi a fost tot timpul în aceşti 30 de ani. Ştiţi, dacă vorbeam doar din punct de vedere electoral, probabil că era bine să nu intrăm la guvernare şi să-i lăsăm să se ducă până la capăt. Nu! Am luat decizii curajoase, cum trebuie să fie şi altele care sunt convins că vor fi luate în 2022”, a completat Sorin Grindeanu

Ce prevede certificatul verde la locul de muncă

Proiectul de lege pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă spune că angajaţii au cinci opţiuni pentru a fi acceptaţi în incinta unde îşi defăşoară activitatea:

  1. pentru persoanele vaccinate cu cel puțin o doză, cu valabilitate pe perioada stabilită pentru efectuarea schemei complete de vaccinare.
  2. pentru persoanele vaccinate cu schemă completă de vaccinare, cu valabilitate pe perioada stabilită pentru schema completă de vaccinare.
  3. pentru persoanele infectate cu SARS-COV 2, cu valabilitate de 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2, înregistrat în platforma informatică „Corona-forms".
  4. pentru persoanele testate cu test antigen rapid înregistrat în platforma „Corona-forms", cu rezultat negativ, cu valabilitate de 48 de ore de la efectuarea testului.
  5. pentru persoanele testate cu test NAAT/PCR, înregistrat în platforma informatică „Corona-forms", cu rezultat negativ, cu valabilitate de 72 de ore de la efectuarea testului.

Angajaţii nevaccinaţi vor primi 15 vouchere de la stat pentru a îşi face teste antigen.

Certificatul verde va fi cerut la muncă dacă numărul cazurilor de Covid-19 crește cu un coeficient săptămânal mediu de cel puţin 1,5 ori timp de trei săptămâni consecutive la nivel național. În cazul în care numărul cazurilor scade timp de 3 săptămâni, iar incidența la nivel național este sub 1 la mie, se renunţă la document.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
diabet jpg
liviu dragnea 8 JPG
varza murata 505587 webp
bunt erleuchtet chinas jpg
image png
Warren Buffett FOTO Profimedia jpg
turcia jpg
casa jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net