Ce se va întâmpla cu vremea în această iarnă. Super El Niño schimbă complet prognozele meteorologilor

Ce se va întâmpla cu vremea în această iarnă. Super El Niño schimbă complet prognozele meteorologilor

Fenomenul Super El Niño continuă să îngrijoreze oamenii de știință și meteorologii din întreaga lume. Potrivit celor mai recente date, acesta ar putea fi cel mai puternic fenomen de acest fel înregistrat vreodată, iar consecințele pe care le va avea asupra condițiilor meteo din această iarnă vor fi severe.

Efectele fenomenului vor fi resimțite în toată lumea
Efectele fenomenului vor fi resimțite în toată lumea Foto: Shutterstock

Fenomenul Super El Niño continuă să se intensifice în Oceanul Pacific ecuatorial și, potrivit meteorologilor, va urma să fie un factor important pe parcursul iernii din sezonul 2026-2027. O proiecție pe termen lung a arătat că acest El Niño ar putea fi cel mai puternic înregistrat de peste un secol, potrivit MeteoWeb.

Această intensificare a fenomenului este asociată cu rafale puternice de vânt din vest și cu scăderea alizeelor. Potrivit datelor colectate de oamenii de știință, suprafețe mari de apă au temperaturi neobișnuit de ridicate, chiar și cu 4 grade Celsius mai ridicate față de media sezonieră.

Fenomenul Super El Niño va afecta condițiile meteo iarna

Condițiile meteo create de acest fenomen pot favoriza apariția unui anticiclon de mari dimensiuni deasupra Canadei. Mai mult decât atât, pot fi înregistrate temperaturi neobișnuit de mari în nordul Statelor Unite, în timp ce o succesiune rapidă de furtuni poate afecta regiunile sudice.

În ce privește efectele pe care acest fenomen le poate avea asupra Europei în perioada următoare, experții spun că prognozele indică persistența unui flux puternic dinspre vest. În termeni practici, acest lucru înseamnă că putem să ne confruntăm cu temperaturi mai ridicate de-a lungul continentului.

Europa se poate confrunta cu temperaturi ridicate

Fenomenul Super El Niño va avea efecte de-a lungul întregului glob, însă modul în care acestea se vor manifesta diferă de la regiune la regiune. De exemplu, în America de Nord, în nord și în nord-vest, anticiclonul ar putea avea efecte benefice asupra climei.

În același timp, zonele sudice și de coastă se vor confrunta cu mai multe episoade intense de furtună, pe parcursul iernii, potrivit experților.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cluj napoca pexels jpg
siliva lungu1 jpeg
european girl anindian guy ride scooters smile jpg
satterley1 jpeg
Obzor Bulgaria jpg
Călin Georgescu FOTO ID290925 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Cat castiga un roman in Irlanda png
piton png
image
image