Cel mai mare lanț de magazine din Austria cu produse de beauty intră puternic în România
Grupul german REWE, cunoscut pentru rețeaua de supermarketuri Penny, își extinde prezența în România prin introducerea brandului BIPA, cel mai mare lanț de drogherii din Austria. Compania, deja înregistrată pe piața locală sub denumirea BIPA Romania Drogherie SRL, promite să devină un competitor serios pentru DM drogerie markt, liderul actual în domeniu, prezent în România de 17 ani.
BIPA, un nou concurent pe piața drogheriilor din România
BIPA a fost fondată în 1980 de Karl Wlaschek ca un brand-soră al Billa și a devenit rapid un jucător important pe piața produselor de îngrijire personală.

Din 1996, retailerul face parte din grupul REWE și operează peste 500 de magazine în Austria, oferind aproximativ 15.000 de articole, inclusiv mărci proprii precum BI CARE, BI LIFE și LOOK BY BIPA, scrie profit.ro.
Extinderea regională a început în 2007, odată cu intrarea pe piața din Croația, unde rețeaua s-a dezvoltat permanent, ajungând azi la 139 de magazine în întreaga țară și peste 860 de angajați.
Acum, BIPA își îndreaptă atenția spre România, unde va concura direct cu DM, prezent pe piață de 17 ani și cu 153 de magazine deschise la nivel național.
În anul financiar 2023-2024, dm drogerie markt a deschis 17 magazine noi în România, investind circa 110 milioane de lei, ceea ce a dus la un total de 153 de drogherii în întreaga țară.
Noi locuri de muncă
Intrarea BIPA pe piața din România vine într-un context favorabil, având în vedere interesul tot mai mare pentru produse de beauty și îngrijire personală.
Competiția cu DM ar putea duce la o diversificare a ofertei și la prețuri mai competitive pentru consumatori.
În plus, extinderea acestui lanț ar putea crea noi locuri de muncă și ar stimula investițiile în retailul de specialitate.
Deși nu au fost anunțate oficial datele de deschidere sau locațiile magazinelor, prezența BIPA în România va schimba echilibrul pieței de drogherii, oferind consumatorilor mai multe opțiuni și beneficii.