Cele 10 preparate din România de care s-au îndrăgostit doi americani: „Am fost șocați de cât de bună și ieftină este mâncarea”

Ultima actualizare:

Caleb și Taylor, un cuplu de vloggeri americani care au vizitat peste 40 de țări, și-au propus de curând să ajungă și în România. Cei doi au fost plăcut impresionați de preparatele noastre, iar sejurul lor s-a transformat într-o experiență de neuitat.

Doi vloggeri americani, impresionați de mâncarea românească / FOTO: Colaj captură video Instagram
Doi vloggeri americani, impresionați de mâncarea românească / FOTO: Colaj captură video Instagram

Caleb și Taylor au petrecut o săptămână pe meleagurile românești și au testat tot felul de mâncăruri tradiționale, fiind impresionați atât de calitatea lor, cât și de prețuri.

„După ce am petrecut o săptămână în excursie și (mai ales) mâncând prin România, am fost atât de șocați de cât de bună a fost mâncarea și de cât de ieftină este. Am încercat multă mâncare bună, dar iată primele 10 favorite ale noastre și lista de costuri (evident depinde unde mergi!)”, spun cei doi într-un videoclip publicat pe Instagram.

Doi vloggeri americani, cuceriți de mâncarea românească

Printre preparatele pe care le-au testat cei doi se numără sarmalele, gogoșile, ciorba, mititeii, plăcina, papanașii, dar și covrigii. De asemenea, vloggeri au menționat și prețurile fiecărui fel de mâncare și s-au arătat încântați de prețuri.

„Știm că unele dintre aceste alimente sunt mâncate în alte părți ale Europei. Ne referim la "tradiționali" în sensul că se mănâncă la scară largă în România, nu că se mănâncă DOAR în România. Scovergi - $2.50- $4, Papansi - $6- $8, Sarmale - $8-11$, Pâine la grătar - 2,50$-4$, Gogosi - $2, Ciorbă acră - $4- $7, Placinta - $2, Mititei - 1,50 $, Găluște cu prune - aproximativ 1$ fiecare, Covrig - 50 cents to $1.50”, au mai precizat cei doi vloggeri americani. 

Deși nu s-au plimbat prin toată țara și au testat doar o mică parte din cele mai cunoscute mâncăruri tradiționale, experiența lor a fost suficientă pentru a se lăsa cuceriți de țara noastră. Astfel, Taylor și Caleb au ajuns să își împărtășească călătoria cu urmăritorii lor din mediul online, acolo unde au strâns peste 20.000 de vizualizări.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ds 30 glass 5029279 1280 jpg
guinea pig 242520 640 9dae3a17 2212 4ee6 9a14 3f2d4be24361 770x progressive jpg
dus adobestock jpg
Avocado FOTO Shutterstock jpg
BeFunky collage   2026 03 16T211622 037 jpg
mongolia instagram hihuiin2 png
BeFunky collage   2026 03 16T200408 295 jpg
pexels woman 1283228 1280 jpg
image
image