Circulaţie îngreunată la metrou. Trenurile, blocate în subteran de o defecţiune la una din şine

Ultima actualizare:

    Călătorii au intrat în panică după ce au fost martori la atacul asupra bărbatuluifoto: Arhivă Click!
Călătorii au intrat în panică după ce au fost martori la atacul asupra bărbatuluifoto: Arhivă Click!

O defecţiune tehnică produsă în jurul orei 18.00 între staţiile Romană şi Universitate a produs panică şi aglomeraţie la metrou. Echipele de intervenţie au sosit la faţa locului şi încearcă să repare o şină pentru ca circulaţia să fie reluată în ambele sensuri pe magistrala a doua.

Defecţiunea, probabil o fisură la una dintre şine, a survenit între staţiile Romană şi Universitate, pe sensul dinspre Piaţa Romană spre Piaţa Universităţii. A fost oprită alimentarea cu curent, iar circulaţia de pe firul 2 a fost deviată pe firul 1, unde s-a creat o buclă. La faţa locului sunt echipe de intervenţie care lucrează pentru remedierea situaţiei în cel mai scurt timp", ne-a spus Evelyne Croitoru, purtătorul de cuvânt al Metrorex.

În momentul de faţă călătorii sunt anunţaţi că trenurile circulă greu, interzierile înregistrate fiind între 3 şi 6 minute faţă de grafic. „Întârzierile nu sunt mari, însă valorile se pot dubla, având în vedere că este oră de vârf”, a continuat Evelyne Croitoru.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mircea Fechet, ministrul Mediului și Nicolae Ciucă, președintele Senatului, participă la evenimentul de lansare a Sistemului Garanţie-Returnare RetuRO la un supermarket din București. FOTO Inquam Photos / George Călin
image png
shutterstock tribunal justitie jpeg
Mario Iorgulescu FOTO Instagram Adrian Călin jpg
anita6 jpg
2025 12 02 Inquam Photos / George Calin  instant 2145 jpg
1202333 health 846863 1280 jpg
Hotel menajera FOTO Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net