Comoara ascunsă în pădurile din Iași, apreciată în toată Europa. O singură bucată se vinde cu 350 euro
Aceste ciuperci sunt considerate a fi un produs de lux, iar o mare parte din recoltă este vândută marilor restaurante din Europa. Este vorba despre trufe, care sunt culese inclusiv din pădurile din Iași și care se vând în acest an la un preț incredibil.

Trufele sunt un produs de lux, apreciat de către maeștrii bucătari din cele mai importante restaurante din Europa. Iar 2025 este un an foarte bun pentru recolta de trufe! Aceste ciuperci atât de populare în întreaga lume se pot vinde chiar și cu 350 de euro pe trufă, iar cei care se ocupă de recoltarea lor spun că sunt ajutai chiar și de către animalele lor de companie.
„Fiecare trufar are obligația de a avea doi căței în pădure, să nu folosească instrumente de distrugere a faunei și a ecosistemului. De obicei cățeii fac totul, ei o detectează, ei o recoltează”, a spus Marian Gorgioaia, un culegător autorizat, conform observatornews.ro. El reușește să strângă chiar și 2 – 3 kilograme de trufe în fiecare zi din pădurile de lângă Iași.
Trufele aduc un profit uriaș românilor
Prețul se schimbă constant și depinde mereu de bursa trufelor din Italia. Cu toate acestea, pe măsură ce se înaintează în toamnă, aceste ciuperci pot deveni din ce în ce mai scumpe.
„Săptămânal se schimbă prețul în funcție calitate și de cerere și ofertă, în vară sunt prețuri moderate, normale, undeva pe la 100 de euro kilogramul, iar toamna când se schimbă calitatea se duce undeva la 300 de euro, maxim 350 de euro trufa”, a mai spus Marian, conform sursei citate.
Trufele ajung în restaurantele din toată Europa
Motivul pentru care trufele sunt o prezență atât de comună în pădurile de lângă Iași este faptul că pesta porcină a decimat populația de mistreți care se hrănea cu aceste ciuperci. În acest an, Direcția Silvică estimează că ar exista undeva în jur de 5 tone de trufe pe cele 66.000 de hectare care au fost scoase la licitație. Iar cele mai multe trufe sunt vândute în Italia.
„Anul acesta a început din primăvară, au fost ploi destul de abundente, a fost căldură, au fost ploile din luna iunie care au favorizat dezvoltarea trufelor”, a spus Gabriel Docean, de la Direcția Silvică Iași.



































