Crimă șocantă în Bacău. Un bărbat și-a ucis soția și cumnata, iar mai apoi a încercat să-și pună capăt zilelor
La data de 17 august, în jurul orei 08:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Comănești au fost sesizați de o femeie de 62 de ani, care a anunțat că un bărbat de 66 de ani, din localitate, și-ar fi înjunghiat soția și cumnata în locuința acestora.

Dublă crimă în Comănești, județul Bacău
Potrivit primelor verificări, bărbatul și-ar fi atacat soția, în vârstă de 67 de ani, și cumnata, de 63 de ani, după care ar fi încercat să își ia viața. Cele două femei au fost găsite decedate, iar agresorul a fost preluat de un echipaj medical, sub supravegherea polițiștilor, și transportat la spital pentru îngrijiri, notează Bacău net.
„Din primele verificări efectuate de anchetatori a reieșit că bărbatul, în vârstă de 66 de ani, și-a înjunghiat soția, de 67 de ani, și cumnata, de 63 de ani. După atac, acesta ar fi încercat să își ia viața. Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri, fiind supravegheat de polițiști”, au declarat autoritățile locale.
Nu existau antecedente de violență domestică în familie
Verificările efectuate în bazele de date ale autorităților au arătat că niciuna dintre persoanele implicate nu figura în evidențele Poliției cu episoade anterioare de violență domestică.
În urma verificărilor efectuate până în prezent în evidențele Poliției, cele trei persoane implicate nu aveau antecedente legate de violență domestică, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agent‑șef Gabriel Dumitrache.
Cazul este anchetat într-un dosar penal pentru omor calificat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău. Ancheta este în desfășurare, iar concluziile privind împrejurările producerii faptelor și posibilele motive vor fi stabilite după finalizarea tuturor cercetărilor.
Soția și ucigașul nu mai locuiau împreună
Din primele informații, soția bărbatului se mutase de aproximativ o săptămână la domiciliul surorii sale, în urma unor neînțelegeri cu soțul. În acest interval nu fusese înregistrată nicio sesizare care să indice un conflict escaladat sau un risc iminent de violență în familie.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul figurează în evidențele medicale cu schizofrenie, având mai multe internări anterioare la psihiatrie. Era cunoscut ca consumator de alcool, iar datele preliminare sugerează că nu ar fi urmat tratamentul prescris, potrivit Adevărul.
Victimele au fost găsite în două locuri diferite: soția în interiorul locuinței, iar sora acesteia în grădină, ambele prezentând multiple plăgi înjunghiate.
După atac, bărbatul ar fi încercat să își pună capăt zilelor prin electrocutare, însă a fost găsit în viață și preluat de un echipaj medical.

































