Cum arată corpul unui bărbat lovit de fulger. „Ar fi murit dacă trăznetul lovea un metru-doi mai aproape”

Cei de la Salvamont Argeș reacționează după ce, recent, un bărbat a fost lovit de fulger. Specialiștii atrag atenția turiștilor să fie mai atenți la schimbările bruște de vreme, mai ales dacă se află în munții Făgăraș. Le transmit oamenilor să nu se adăpostească sub arbori sau stânci, pentru că aceste locuri pot fi chiar ținte pentru fulger.

Bărbatul care a fost lovit de fulger Foto: Facebook
Bărbatul care a fost lovit de fulger Foto: Facebook

Bărbatul efectua un traseu montan 

Bărbatul se afla împreună cu soția lui și efectuau un traseu montan, atunci când a fost lovit de fulger. Cei doi se aflau într-o zonă numită Acul Lespezi din Munții Făgăraș. Soția a fost cea care a sunat după ajutor. Aceasta a suferit un atac de panică în urma incidentului. Salvamontiștii au reușit să ajungă la ei pe cale terestră. 

Ce au transmis cei de la Salvamont Argeș

„Un om care ar fi murit dacă trăznetul lovea un metru-doi mai aproape! Și-a pierdut conștiența pentru 20-30 min din cauza electrocuției și a bubuiturii, dar și-a revenit încetul cu încetul, fiind capabil să coboare pe picioare. Respectați prognozele meteo și -mai ales în Făgăraș- fiți pregătiți pentru schimbările bruște ale vremii și părăsiți urgent creasta principală sau muchiile, unde probabilitatea de lovire este mai mare.

Iar dacă frontul vine chiar deasupra voastră, coborâți sub linia crestei/muchiei și așezați-vă pe vine (nu jos, în fund!!!) pentru a fi cât mai mici și pentru a fi relativ izolați de talpa bocancilor, dacă trăznește foarte aproape. Nu fugiți, pentru că apare golul de potențial care atrage fulgerul! Nu vă adăpostiți sub arbori sau stânci, pentru că acestea pot constitui "ținte" pentru fulger, iar descărcarea vă va electrocuta!", a fost mesajul transmis pe Facebook de către cei de la Salvamont Argeș. 

Acest caz reprezintă un avertisment clar pentru toți drumeții care se aventurează pe munte, demonstrând cât de periculoasă poate fi natura și cât de important este să respectăm măsurile de siguranță pe timp de furtună.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net