”Extraterestrul negru” vine la București. 150 de tatuatori de top din 25 de țări, la International Tattoo Convention Bucharest

Anthony Loffredo, cunoscut drept „Black Alien”, vine la București, între 20 și 22 septembrie, la cea de-a XII-a ediție International Tattoo Convention Bucharest, organizată de Costi Azoiței. „Cavalerii celei de-a zecea arte” te așteaptă să explorezi o lume fascinantă, în culori și motive variate, să descoperi stiluri diferite și unice – realiste, minimaliste, tradiționale, new school. 

Artiști versatili își vor etala îndemânarea și vor răspunde cererilor voastre de-a lungul celor trei zile, iar Berăria H va deveni o galerie de artă în toată puterea imaginației.

„Cel mai modificat om din lume” vine la București

„Black Alien Project”, „cel mai modificat om din lume”, este unul dintre invitații speciali ai acestei ediții. Francezul în vârstă de 36 de ani, a început să-și modifice înfățișarea în urmă cu 10 ani. Nu numai că și-a tatuat tot corpul dar și-a tăiat urechile și câte două degete de la fiecare mână ca să semene cu un alien. Cu aspect extravagant și viziune cosmică, Extraterestrul Negru a captivat publicul prin  transformările sale spectaculoase. Black Alien Project va fi disponibil pentru interviuri și demonstrații live la standul din cadrul evenimentului.

Printre invitații care au confirmat prezența până acum se numără: Bob Tyrrell, Dana Brunson - tatuator american cu o carieră impresionantă și o influență semnificativă în lumea tatuajelor, Robert Hernandez, Victor Chill, Victor Portugal, Randy Engelhard, iar lista continuă să devină impresionantă.

„Mă bucur enorm de tot ce am reușit să fac până acum și de nivelul la care am dus această Convenție. Ce se va întâmpla la această ediție e cu totul diferit. Avem 15 invitați speciali din domeniu și organizatori care au dorit să participe, din Columbia, Bulgaria, Franța sau Olanda. Nu am visat că vom avea o Convenție de asemenea anvergură. Anthony Loffredo este un personaj ca să spun așa. Are 35 de ani, e originar din Franța și a început să se ttransforme din anul 2015. Vă aștept cu drag să veniți weekendul următor, la Berăria H și să ne vedeță la treabă”, a spus Costi Azoiței, artist tatuator, președinte al Ascociației Tattoo&Piercing România și, totodată, organizator al International Tattoo Convention Bucharest.

Mixul de creativitate și talent al tatuatorilor este completat de spectacole de magie, concursuri ieșit din comun de neobișnuite, cu diverse teme, concerte, sesiuni de meet and greet cu invitații, momente inedite de body suspension și freak show care dau o dimensiune spectaculoasă convenției.

Juriul reunește personalități din domeniu, recunoscute la nivel internațional, câștigători ai unor premii importante: Sir Fred Thomas, Randy Engelhard, Durb Morrison sau Bob Tyrrell.

International Tattoo Convention Bucharest este un eveniment anual care aduce împreună artiști, pasionați și curioși din întreaga lume pentru a celebra arta tatuajului în toate formele și culorile sale. În fiecare an, evenimentul oferă o platformă și o rețea de inspirație, educație și distracție, promovând artiștii talentați și dezvoltând comunitatea pasionaților de tatuaje.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
image
actualitate.net
image
actualitate.net