Greșelile care l-au costat totul pe Ceaușescu. Deciziile fatale și trădările care au dus la prăbușirea regimului în 1989. FOTO
Revoluția din decembrie 1989 nu a fost un accident și nici un eveniment apărut peste noapte.
Căderea regimului condus de Nicolae Ceaușescu a fost rezultatul unei acumulări uriașe de frustrări, greșeli politice grave, decizii aberante și sfaturi prost inspirate venite chiar din interiorul sistemului. Ziua de 22 decembrie a fost doar finalul inevitabil al unui mecanism care se rupsese cu mult timp înainte, potrivit Adevarul.
După o noapte de violențe, morți, arestări și represiune brutală, dimineața de 22 decembrie a adus o decizie neașteptată. Generalul Victor Atanasie Stănculescu a ordonat Armatei să se retragă în cazărmi. Mulțimea a pătruns fără opoziție în Piața Palatului și, câteva ore mai târziu, în clădirea Comitetului Central.
Soții Ceaușescu au fost anunțați că nu li se mai poate asigura protecția. În jurul prânzului, elicopterul a decolat de pe acoperișul CC. În acel moment, simbolic și real, regimul comunist s-a prăbușit. Seara, la televiziune, românii au aflat că „dictatorul a fugit”, iar câteva ore mai târziu, Ion Iliescu anunța scoaterea Partidului Comunist în afara legii.
Un popor flămând și umilit: detonatorul Revoluției
Anii ’80 au fost cei mai grei pentru populația României. Pentru a-și plăti datoria externă, Ceaușescu a decis să sacrifice nivelul de trai al populației. Mâncarea a fost raționalizată, curentul și căldura au devenit un lux, iar viața zilnică s-a transformat într-o luptă continuă pentru supraviețuire.
Magazinele erau goale, oamenii stăteau la cozi interminabile, iar propaganda oficială vorbea despre „bunăstarea socialistă”. Programul de „alimentație științifică” a fost perceput ca o insultă, iar românii s-au simțit tratați ca niște cifre într-un plan absurd. Foametea, frigul și umilința au creat o furie mocnită care a explodat inevitabil.
Primele fisuri serioase au apărut înainte de 1989. Minerii din Maramureș, muncitorii din Cluj, Iași și, mai ales, revolta de la Brașov au arătat clar că populația nu mai suporta regimul. Pentru prima dată s-a strigat „Jos comunismul”.
În loc să înțeleagă mesajul, Ceaușescu a ignorat complet semnalele. Sistemul a continuat să funcționeze pe represiune, minciună și autoiluzionare, iar dictatorul era tot mai rupt de realitate.
Timișoara: gafele care au aprins focul Revoluției
Scânteia decisivă a fost aprinsă la Timișoara. Un protest pașnic pentru susținerea pastorului Laszlo Tokes s-a transformat într-o revoltă generală. Închiderea talciocului, parada militară de intimidare și, mai ales, ordinul de a se trage în oameni au avut efectul opus celui dorit.
În loc să înfricoșeze populația, represiunea a radicalizat-o. Cu morți, răniți și arestați, Timișoara a devenit primul oraș liber din România. Mesajul s-a răspândit rapid în toată țara: regimul împușca propriii cetățeni.
Înconjurat de obedienți și lingușitori, Ceaușescu a primit constant informații cosmetizate. Nimeni nu a avut curajul să-i spună adevărul. Mai mult, sfaturile primite l-au determinat să organizeze mitingul din 21 decembrie, menit să demonstreze susținerea populară.
Rezultatul a fost dezastruos. Huiduielile transmise în direct la televiziune au arătat întregii țări că frica dispăruse. Din acel moment, Bucureștiul a intrat pe drumul fără întoarcere al Revoluției.
Trădarea finală și contextul internațional
Momentul decisiv a fost abandonarea lui Ceaușescu de către propria nomenclatură. Armata a schimbat tabăra, iar vechii activiști s-au reinventat peste noapte ca revoluționari. În același timp, contextul internațional nu-i mai era favorabil.
Politica de reformă promovată de Mikhail Gorbachev schimbase radical Estul Europei. Ceaușescu a refuzat orice reformă, izolându-se inclusiv față de Moscova. În acest context, regimul său nu mai avea nicio șansă de supraviețuire.
