Grindeanu, anunț important despre cele 13 loturi ale Autostrăzii A7: „4 dintre acestea vor fi..."
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunțat vineri, la Adjud, că patru din cele 13 loturi ale Autostrăzii A7 ar putea să fie finalizate până la finele anului 2024.
4 din cele 13 tronsoane vor fi finalizate chiar în acest an
Cele 13 tronsoane ale autostrăzii A7, care va conecta Ploieștiul cu Pașcaniul, sunt în diferite stadii de construcție. Grindeanu a declarat că se lucrează intens pe toate cele 13 loturi, iar conform contractelor încheiate, patru dintre acestea ar putea fi finalizate chiar în acest an. Acestea includ primele două loturi de la Ploiești la Buzău și loturile 1 și 4, între Buzău și Focșani. Ministrul a subliniat că un constructor român foarte eficient lucrează la aceste proiecte, iar devansarea termenelor de finalizare este o practică obișnuită.
„Dintre 13 tronsoane ale autostrăzii A7 de la Ploieşti la Paşcani, se lucrează pe toate 13. Conform contractelor, pe patru dintre ele ar trebui să se termine lucrările anul acesta. Adică pe primele două loturi de la Ploieşti la Buzău şi pe loturile 1 şi 4, între Buzău şi Focşani. Beneficiind de faptul că avem un constructor român foarte bun, care ne-a obişnuit să devanseze termenele şi la ceea ce am văzut şi astăzi, eu cred că pe lângă aceste patru loturi care se vor finaliza anul acesta, mai putem vorbi de încă două jumătate şi anume loturile 2 şi 3, dintre Buzău şi Focşani, adică vom avea în întregime Buzău - Focşani autostradă, şi aici, la Adjud, pentru că e extrem de important să se finalizeze şi să poată să fie ocolit Adjudul, pierzându-se foarte mult timp în Adjud”, a spus Grindeanu.
Ciolacu a evidențiat importanța acestei autostrăzi pentru regiunea Moldovei
Conform informațiilor furnizate, progresul înregistrat pe loturile dintre Ploiești și Buzău variază între 55 și 60%. La fel, se fac eforturi pentru a accelera lucrările și pe loturile de la Buzău la Focșani, unde progresul se situează între 30 și 50%, scriu cei de la Adevărul.
Premierul Marcel Ciolacu a evidențiat importanța acestei autostrăzi pentru regiunea Moldovei, subliniind că există premisele ca în acest an să fie deschiși circulației 148 de kilometri din Autostrada A7. Acest lucru ar reprezenta o premieră pentru Moldova, oferind regiunii acces la o autostradă de importanță vitală.