Haos în educație. Mii de elevi ratează simularea Evaluării Naționale din cauza boicotului profesorilor
Elevii de clasa a VIII-a susțin luni prima probă din cadrul Simulării Evaluării Naționale 2026, la Limba și literatura română, însă examenul este marcat de probleme încă din prima zi. Numeroși profesori au decis să boicoteze testarea, iar mii de elevi nu pot participa la simulare.

Potrivit datelor disponibile, boicotul are loc în 32 de școli din București, iar la nivel național situația afectează peste 120 de unități de învățământ. În aceste condiții, din aproximativ 160.000 de elevi de clasa a VIII-a care ar fi trebuit să susțină proba, aproximativ 3.000 sunt trimiși la ore obișnuite, fără a participa la simulare.
Pentru restul elevilor, testarea se desfășoară conform programului stabilit. Proba a început la ora 09:00, iar accesul candidaților în săli este permis, de regulă, până la 08:30. Simularea se desfășoară în condiții de examen, iar lucrările vor fi evaluate folosind platforma digitală de corectare.
Cum se desfășoară simularea
Fiecare probă scrisă din cadrul simulării Evaluării Naționale durează 120 de minute, timpul fiind calculat din momentul în care subiectele sunt distribuite elevilor în sala de examen.
Candidații care finalizează lucrarea mai devreme pot părăsi sala cel mai devreme după o oră de la începerea probei. La plecare, aceștia nu primesc subiectele.
În situații obiective, în care lucrarea trebuie anulată și rescrisă, timpul de redactare poate fi prelungit cu cel mult o oră, conform procedurii stabilite de Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale.
Subiectele și baremele de corectare sunt publicate în fiecare zi, după încheierea probei, la ora 15:00, pe site-ul Ministerului Educației, pe platforma subiecte.edu.ro.
Ministerul Educației: simulările se desfășoară
Ministrul Educației, Mihai Dimian, a anunțat că simulările se desfășoară în majoritatea unităților de învățământ. Potrivit datelor centralizate la finalul săptămânii trecute, sunt mai puțin de 130 de școli – centre de examen – în care activitatea nu poate avea loc, deoarece profesorii au refuzat participarea.
Sindicatele din educație le-au cerut membrilor solidaritate cu profesorii din cele 127 de unități de învățământ în care simulările nu sunt organizate.
În multe școli din țară, cadrele didactice sunt nemulțumite de măsurile de austeritate anunțate de Guvern, iar protestul a luat forma unui boicot al simulărilor naționale.
Elevii, solidari cu profesorii, dar îngrijorați
Vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor, Bogdan Enache, spune că elevii înțeleg motivele profesorilor, dar consideră că simulările sunt importante pentru pregătirea examenelor.
„Elevii sunt solidari cu profesorii și înțelegem considerentele pentru care au ales să boicoteze simulările naționale. Așa cum dumnealor ne-au fost alături atunci când elevii și studenții au ieșit în stradă pe tema burselor. În același timp, considerăm că nu este în interesul elevilor să nu trăiască momentele unei simulări înainte de examenul propriu-zis”, a declarat acesta.
Potrivit reprezentantului elevilor, simularea este utilă deoarece oferă o evaluare reală a nivelului de pregătire.
„O simulare națională testează competențele pe care elevul le are la momentul respectiv și poate fi folosită ca un etalon pentru a vedea cum își poate organiza timpul până la examen. De asemenea, este un moment important pentru a înțelege cum își gestionează emoțiile într-o situație tensionată”, a explicat Bogdan Enache, potrivit Antena 3 CNN.
Există însă temeri că situația ar putea escalada. Unele cadre didactice au avertizat că ar putea boicota și examenele din vară, iar sindicatele iau în calcul declanșarea unei greve generale încă din luna mai.
Reprezentanții elevilor speră totuși ca dialogul dintre Ministerul Educației și profesori să prevină o astfel de criză.
„Sperăm și credem cu tărie că va exista deschidere pentru soluționarea acestei situații până la examenele naționale”, a spus Bogdan Enache.
Structura subiectelor la Limba română
Proba la Limba și literatura română este structurată în două mari secțiuni.
Subiectul I, notat cu 70 de puncte, este construit pe baza a două texte la prima vedere. Elevii trebuie să rezolve cerințe care vizează vocabularul, gramatica și analiza morfo-sintactică.
– Partea A include 9 cerințe legate de înțelegerea textelor și formularea unor răspunsuri argumentate. – Partea B cuprinde 8 cerințe de gramatică și vocabular, care verifică cunoștințele tehnice de limbă.
Subiectul al II-lea, notat cu 20 de puncte, presupune redactarea unui text de minimum 150 de cuvinte, de tip compunere sau text argumentativ, pe baza unuia dintre textele din primul subiect.
Cum se acordă punctajul
Punctajul total este compus din:
- 70 de puncte pentru Subiectul I
- 20 de puncte pentru Subiectul II
- 10 puncte din oficiu
La compunere, conținutul este evaluat cu 12 puncte, iar redactarea cu 8 puncte, distribuite pentru criterii precum paragrafarea, coerența ideilor, corectitudinea gramaticală, ortografia, punctuația și lizibilitatea. Punctajul pentru redactare se acordă doar dacă textul are cel puțin 150 de cuvinte și dezvoltă tema propusă.
Simularea Evaluării Naționale continuă marți, 17 martie, cu proba la Matematică, iar rezultatele vor fi comunicate la finalul acestei luni.































