Helmuth Duckadam se simte bine după operaţie: «A trecut noaptea cea mai grea»

Ultima actualizare:

    Helmuth Duckadam
Helmuth Duckadam

Helmuth Duckadam, preşedintele de onoare al FC Steaua, se află în acest moment la Terapie Intensivă şi se recuperează bine după operaţie.

Operaţia prin care a trecut fostul portar a durat nouă ore şi a constat în eliminarea unor cheaguri de sânge de pe braţul drept şi introducerea unei grefe pe porţiunea de arteră subţiată.

"A fost o zonă extrem de dificilă anatomic, prin faptul că era un anevrism abolut gigant şi nişte stenturi trombozate şi puse în poziţii nepotrivite. A trebuit scoase, a fost o operaţie dificilă tehnic. Nu se putea face altfel decât din aproape în aproape, pentru că totul era fibrozat, stenozat. Am încercat să rezolvăm radical totul, am rezolvat tot ce trebuia rezolvat", a declarat medicul Şerban Brădişteanu, cel care l-a operat pe fostul sportiv.

Recuperarea lui Duckdam ar putea dura câteva săptămâni, timp în care pacientul va lua şi un tratament aticoagulant. Pentru că are şi diabet, medicii îl vor supraveghea îndeaproape pe Helmuth Duckadam.

"Un diabet tip II, va trebui să se îngrijească, fără discuţie", a mai spus Şerban Brădişteanu, potrivit rtv.net.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
vitamina D jpg
shutterstock 1437027392 jpg
CV pentru angajare  Foto Freepik com jpg
barcelona muncitori jpg
ventilator caldura vara istock jpg
side view woman with laptop credit card purchasing online jpg
panouri fotovoltaice ceahlau 1 890x501 webp
femeie injunghiata jpeg
image
image