„Hrana viitorului”, minunea descoperită într-un lac din România. Este studiat acum de cercetători din mai multe țări

Ultima actualizare:

În aceste zile, la Sovata, are loc o amplă cercetare internațională. Mai mulți oameni de știință studiază Lacul Ursu, unde s-au găsit anumite alge despre care spun că este o minune că se dezvoltă în acest lac. Este vorba de alge cu o valoare nutrițională excepțională, iar cercetătorii spun că ar putea fi „una din mâncărurile viitorului”.

Algele Ulva din Lacul Ursu

3 lacul ursu jpg jpeg

Algele ulva care cresc în Lacul Ursu din Sovata fac obiectul unei ample cercetări internaţionale, pentru a se studia posibilitatea creşterii acestora într-un mediu artificial, întrucât este preconizată a fi „una dintre mâncărurile viitorului”, a afirmat, luni, biofizicianul Peter Hantz, informează Agenția de presă rador, care citează Agerpres.

„Algele ulva care cresc în Lacul Ursu acum sunt subiectul unor cercetări europene foarte largi şi detaliate, deoarece aceste alge par să fie una dintre mâncărurile viitorului. Cresc foarte, foarte repede, au o valoare nutriţională foarte bună şi este o minune că aceste alge cresc aici, în Lacul Ursu. Algele sunt sub suprafaţa apei, la o adâncime de aproximativ 3,5 m. Aici am descoperit nişte bio-filme foarte speciale, nişte alge, aşa-zisele alge ulva. Suntem într-un grup de cercetare europeană care investighează algele ulva", a declarat presei Peter Hantz.

Algele ulva cresc foarte repede, au o valoare nutriţională foarte bună şi este o minune că acestea cresc aici, în Lacul Ursu, a mai spus cercetătorul. DEspre algele Ulva se spune că ar putea fi „hrana viitorului”.

„Un interes internațional foarte mare”

Studiul care se face asupra algelor presupune monitorizarea plantelor şi a dinamicii apei sărate din Lacul Ursu pe parcursul unui an iar biofizicianul Peter Hantz participă la cercetare, fiind cel care a explorat intens, prin scufundare şi cu sonarul, adâncurile Lacului Ursu din Sovata.

Studiile efectuate asupra Lacului Ursu din Sovata de către biofizicianul Peter Hantz, împreună cu cercetători din Ungaria, Germania şi SUA, au vizat în prima fază reducerea fenomenului de heliotermie, transmite Agerpres.

„Dezvoltarea acestei alge necesită prezenţa unor bacterii care produc un hormon vegetal şi fără acestea, ea nu poate să se dezvolte într-un mod corect. Urmărim concentraţia hormonului taluzin în tot cursul anului şi urmărim totodată cantitatea de algă care este totdeauna prezentă într-un lac, dar în lunile aprilie, mai şi iunie sunt prezente într-o cantitate mult mai mare. Aceste cercetări pot să fie foarte utile pentru creşterea algelor în mediul artificial, deci experienţele pe care le adunăm de aici, de la Lacul Ursu, vor fi foarte interesante şi au declanşat un interes internaţional foarte mare pentru creşterea acestor alge", a subliniat cercetătorul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net