Important pentru salariați! Care este diferența între telemuncă și munca de acasă

Ultima actualizare:

    Autoritățile încurajează ca salariații să muncească de acasă sau să intre în telemuncă
Autoritățile încurajează ca salariații să muncească de acasă sau să intre în telemuncă

Pandemia a schimbat locul de unde muncim. Foarte mulți nu o mai fac de la sediul angajatorului, ci de acasă, iar din 9 noiembrie Guvernul a decis ca și bugetarii să lucreze din căminul personal, pentru ca numărul de cazurilor de coronavirus să scadă. Codul Muncii prevede atât telemunca, cât și munca de la domiciuliu. Click! îți spune care este diferența dintre cele două forme de activitate.

Peste tot auzim mai nou despre telemuncă și muncă de acasă. Amândouă se fac de la distanță, dar nu sunt una și aceeași. Fiecare este reglementată de o altă lege.

În cazul muncii de la domiciliu, prevăzută în articolul 108 din Codul Muncii încă de la publicarea acestuia, salariații îndeplinesc, de la locuința lor, atribuțiile specifice funcției pe care o dețin și nu presupune neapărat utilizarea mijloacelor tehnologice.

Practic, nu ești obligat să ții camera pornită și microfonul activat atunci când urmezi această formă de muncă și nici să folosesști calculatorul.

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/cartile-de-munca-bramburite-ne-dau-batai-de-cap-la-pensie

De asemenea, un alt avantaj al acestui mod de lucru, comparativ cu telemuncă, este că un angajat care lucrează la domiciliu își poate structura singur programul de lucru.

Munca la domiciliu se face după programul stabilit de angajat

”Sunt considerați salariați cu munca la domiciliu acei salariați care îndeplinesc, la domiciliul lor, atribuțiile specifice funcției pe care o dețin. În vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu ce le revin, salariații cu munca la domiciliu își stabilesc singuri programul de lucru”, prevede legislația în domeniu.

Contractul individual de muncă se realizează doar în formă scrisă, în care se precizează clar că salariatul lucreză la domiciliu.

Totodată, în contract este stipulat și programul în care angajatorul are dreptul să controleze activitatea angajatului său.

În cadrul acestei forme de lucru la domiciliu, angajatorul are obligația de a asigura materiile prime și materialele necesare pe care salariatul se utilizează în munca sa.

Telemunca se face cu ajutorul tehnologiei din orice loc

Telemunca, în schimb, reglementată prin Legea 81/2018, se poate desfășura din oricare alt loc, nu neapărat la domiciliul angajatului, iar, cel puțin o zi pe lună, acesta va folosi tehnologia informației și comunicațiilor, adică laptop, tabletă, computer, primite de la angajator.  

Activitatea se desfășoară în baza unui contract individual de muncă sau al unui act adițional la acesta. Persoanele care își desfășoară activitatea în aceste condiții se numesc telesalariați.  

Drepturile celor care fac telemuncă sau lucrează de acasă

Bine de știut este că telesalariatul și salariatul cu munca la domiciliu se bucură de toate drepturile recunoscute prin lege, prin regulamentele interne și prin contractele colective de muncă aplicabile salariaților al căror loc de muncă este sediul angajatorului.

Specific ambelor categorii de activități este că, din punct de vedere fiscal, ambele reprezintă venituri din salarii, supuse impozitului pe venit și contribuțiilor sociale obligatorii.

Mai mult, perioada de activitate în cadrul contractelor de telemuncă și muncă la domiciliu se consideră vechime în muncă și perioade de stagiu pentru asigurările sociale de stat: pensie și sănătate.

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/bugetari-adio-sporuri-si-stimulente

https://www.click.ro/news/national/munca-de-acasa-contextul-pandemiei-de-coronavirus-ce-obligatii-au-angajatii-si-cum-isi

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net