Incendiu cu doi morți în Bihor, după ce o casă a luat foc de la un scaun pentru persoane cu handicap

Ultima actualizare:

O femeie de 65 de ani şi fiul său, în vârstă de 44 de ani, au murit, miercuri, într-un incendiu șocant care le-a cuprins casa dintr-o localitate bihoreană. Din primele cercetări primul a luat foc bărbatul care avea handicap locomotor și stătea într-un scaun cu rotile, apoi a ars mama sa care probabil a încercat să îl salveze. Se pare că pârjolul a plecat de la acumulatorul scaunului electric pentru persoane cu handicap care a luat foc. 

Casa unde a avut loc incendiul cu doi morți din Bihor
Victimele au fost găsite îmbrățișate.Foto: ISU Bihor/stirileprotv.ro

Potrivit ISU Bihor care a emis un comunicat preluat de news.ro, un localnic din satul orădean Voivozi, comuna Popeşti, a anunţat prin sistemul 112 că un incendiu a izbucnit la casa mătuşii sale. Bărbatul a cerut intervenția de urgență deoarece semnalând totodată că ruda sa, proprietara casei şi fiul său, care suferea de un handicap locomotor, se aflau în interiorul locuinţei cuprinse de flăcări.  

Cum s-a petrecut incendiul cu doi morți din Bihor 

La intervenție au fost trimise trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Marghita, dintre care două de stingere şi unul de paramedici. A fost alertat deasemenea pentru o intervenție mai rapidă şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Popeşti (SVSU), care a intervenit cu o autospecială de stingere 

„Sosiţi primii la adresa indicată, membrii SVSU Popeşti au procedat la localizarea incendiului care se manifesta deosebit de violent în dormitorul şi holul locuinţei, astfel că, în momentul sosirii echipajelor profesioniste, incendiul era în regresie.  

Pompierii militari când au sosit au acţionat simultan cu voluntarii pentru stingerea focarelor şi căutarea victimelor în interiorul casei inundate cu fum şi gaze fierbinţi. Din nefericire, pentru proprietară şi fiul acesteia nu s-a mai putut face nimic, aceştia fiind găsiţi decedaţi”, a anunțat ISU Bihor conform sursei citate 

Ce spun pompierii despre cauza incendiului din Bihor 

Din primele cercetări efectuate de specialiștii ISU Bihor, s-a stabilit că evenimentul a fost, cel mai probabil, generat de acumulatorul scaunului electric cu rotile, lăsat sub tensiune, nesupravegheat. 

În urma incendiului au ars bunurile din dormitorul şi holul casei şi un căţel, degradându-se totodată, din cauza fumului şi a gazelor fierbinţi, bunurile din sufrageria şi baia casei. Forţele de intervenţie au împiedicat propagarea incendiului la casa lipită de locuinţa în flăcări. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
marcel bartic colind jpg
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net