Început de an școlar tensionat. Sindicaliştii ameninţă cu grevă generală. Ce se întâmplă de marți în școli. UPDATE
Luni, elevii din întreaga țară au început anul școlar, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, însă startul oficial al cursurilor a fost umbrit de proteste organizate de cadrele didactice.

UPDATE 16:00 După discuțiile cu președintele României, liderii de sindicat din Educației au declarat că acțiunile de protest vor continua, iar „greva generală nu este exclusă”.

„Nu avem nevoie de promisiuni. Președintele a luat act de solicitările noastre. Prima este demisia ministrului Daniel David și a doua abrogarea măsurilor asumate pe legea 141. Referitor la primul punct, nu s-a pronunțat, iar referitor la următorul punct a propus o întâlnire peste două luni pentru a avea date pe impactul măsurilor.

Noi vom continua acțiunile de protest până la atingerea celor două obiective, iar greva generală nu este exclusă. Profesorii vor fi în sălile de clasă mâine, dar nu se va preda”, au declarat liderii de sindicat.
UPDATE: 3:04. La această oră, în față la Cotroceni, mai sunt în jur de 300 de protestatari.

Delegația care îi reprezintă pe profesori în discuția cu Nicușor Dan încă nu a ieșit.

UPDATE: 2:12. Profesorii protestatari stau în față la Cotroceni până la ora 16:30. Acum cadrele didactice așteaptă ca delegația ce îi reprezintă să iasă de la Nicușor Dan.

UPDATE: 1: 53. Intersecția de la Cotroceni este blocată.
Din ce în ce mai mulți protestatari au ajuns la Cotroceni. Un profesor pensionar și-a arătat nemulțumirea în legătură cu faptul că nu a fost plătit așa cum trebuia.

UPDATE: 1:34. Tocmai au ajuns la Cotroceni primii protestatari.

UPDATE: 1:30. Protestatarii sunt așteptați să ajungă la Cotroceni.

UPDATE: 12.46. Pasajul Basarab a fost luat în stăpânire de protestatari

UPDATE: 12.30. Jandarmii spun că primii demonstranți au ajuns la Pasajul Basarab, iar capătul coloanei este încă în Piața Victoriei.
UPDATE: 12.22. La această oră, s-au strâns la protest în jur de 10.000 de profesori veniți din toată țara.

Traficul este blocat pe traseul marșului spre Cotroceni.
UPDATE: 12:20 Învățătoarea Mariana din sectorul 4 a venit la protest cu Cristina Maria, fina ei, elevă în clasa pregătitoare.

Lucian Dima din Galați a venit la protest pentru că vrea să dea jos Guvernul.

UPDATE: 12:13. În acest moment sunt în jur de 5.000 de cadre didactice.
UPDATE: 12:02. Acum se pleacă în marș către Palatul Cotroceni.
UPDATE: 12:00. La protestul de astăzi de la Guvern, profesorii scandează lozinci precum:
- „Viitorul nu este negociabil”
- „Tăiați din corupție, nu din educație”
- „Bursa noastră nu este pușculița voastră”
- „Jos ministrul mincinos”
Fiecare județ are propriile scandări, ceea ce creează un haos general în Piața Victoriei. În zonă, se aud mai ales vuvuzele și claxoane, iar lozincile se disting doar sporadic. Din locuri mai îndepărtate, precum tufele din jur sau treptele Muzeului Antipa, se fac auzite și alte scandări.
UPDATE:11:51. Mulți sindicaliști stau ale umbră la protest, în față la Antipa sau prin tufișuri.
Jandarmii au adus sute de garduri crezând că protestul va fi mai mare
UPDATE. Ora 11:00. Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” spunea că așteaptă 30.000 de cadre didactice la acest protest, însă conform Jandarmeriei, la această oră, sunt în jur de 2.000 de profesori în Piața Victoriei. Urmează ca în jurul orei 12 să se îndrepte către Palatul Cotroceni, unde o delegație a acestora va sta de vorbă cu Nicușor Dan.
La protest participă și elevi, veniți împreună cu profesorii și directorii unor școli și licee, în coloană organizată.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Sindicatele din Educație au decis să picheteze Guvernul și să se îndrepte, ulterior, spre Palatul Cotroceni, reclamând lipsa unor măsuri eficiente pentru salarizarea profesorilor și condiții adecvate în școli.





























Conform Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Piața Victoriei va fi plină de profesori protestatari, veniți din mai multe județe ale țării. Mulți dintre aceștia sunt încă în drum spre marș, urmând să se alăture manifestației principale.
Sindicaliștii reclamă faptul că, Guvernul nu a răspuns cererilor repetate privind majorările salariale pentru cadrele didactice și că problemele legate de infrastructura școlară persistă. Protestele de astăzi reprezintă continuarea acțiunilor declanșate de sindicate în ultimele luni, accentuând tensiunile dintre autorități și mediul educațional.
































