Între Predeal și Brașov trenurile vor circula cu 200 km/oră, iar drumul va fi mai scurt cu aproape 5 km. Când se va întâmpla asta

Ultima actualizare:

Autoritățile din Brașov au în vedere un amplu proiect de modernizare pe tronsonul Predeal Brașov. Traseul va fi mai scurt cu aproximatiov 5 kilometri pe ruta Câmpina -Brașov și se va construi un tunel de aproximativ 10 kilometri pe lângă Predeal, potrivit proiectului.

Trenuri vor circula cu viteze între 80 și cu 200 km/oră între Predeal și Brașov

gara predeal jpg

Proiectul de modernizare a căii ferate Predeal – Brașov a ajuns în faza de evaluare la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov, unde proiectantul a depus documentația necesară pentru obținerea acordului de mediu, transmite Biz Brașov.

Prin realizarea acestui proiect, care prevede construirea unui tunel de 9,8 km pe lângă Predeal, traseul coridorului feroviar între Câmpina și Brașov va fi scurtat cu 4,83 km, transmite sursa citată.

Tronsonul de cale ferată ce va intra în proces de modernizare are o lungime de 25, 67 kilometri, iar viteza de circulație va varia între 80 km/h și 200 km/h.

Fără Gara Predeal pe traseul București Brașov

Potrivit dosarului depus la APM Braşov, noul sector de cale ferată se va desprinde din calea ferată existentă la km 139+000 (între Azuga şi Predeal).

Surpriza este dispariția gării Predeal de pe traseul București Brașov.

Noua magistrală va ocoli orașul. Conform documentației studiată de Bună Ziua Brașov, Calea ferată va continua cu un pasaj peste un drum local şi intră în Tunelul Predeal, la kilometrul 139+400, după care continuă către nord prin tunel. Tunelul va trece pe sub DN 73A, va ocoli la vest oraşul Predeal şi va ieşi din munte la km 149+200, la vest de Timişu de Sus, imediat după staţia CFR. După ce va ieşi din tunel, calea ferată va urma traseul celei existente, până la Braşov.

Potrivit proiectanţilor, de la km 149+200 (unde începe tunelul), traseul are caracteristicile unei variante noi de traseu, şi are elemente geometrice în aliniamentul orizontal şi vertical ce permit o viteză de proiectare de 200 km/oră. „Această secţiune de traseu se poate încadra într-un viitor traseu de mare viteza prin continuarea aliniamentelor de început şi sfârşit pe trasee noi ce vor fi ulterior studiate”, se arată în documentaţia depusă la APM Braşov.

Ce termen de finalizare are proiectul

Potrivit documentelor în care este descrisă întreaga lucrare de modernizare a tronsonului, trenurile vor scădea semnificativ viteza la ieșirea din tunel până la 80 de km pe oră din cauza curbei de intrare în Gara Braşov, ce nu poate fi modificată.

În prezent, pe tronsonul de cale ferată Predeal – Braşov, viteza maximă de deplasare a trenurilor este de 50 km/h, pe ambele fire de circulaţie, între staţiile Predeal – Timişu de Sus şi Timişu de Sus – Dârste, atât pentru trenurile de călători, cât şi pentru cele de transport mărfuri. Între staţiile Dârste – Braşov viteza maximă atinsă ajunge la 100 km/h

Durata execuției lucrărilor de modernizare a secțiunii Predeal - Brașov va fi de aproximativ șapte ani, respectiv până în anul 2033, la care se vor adăuga cinci ani, perioada de garanție, potrivit ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
marelbo png
loto jpeg
cincsor dimineata jpg
1 sfantul spiridon jpg jpeg
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net