Izvorul Tămăduirii sau Vinerea Luminată: Ce păţeşti dacă munceşti azi
În prima vinere după Paşti, cunoscută drept Vinerea Luminată, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. În această zi, credincioşii merg în pelerinaj la mânăstirile din ţară, iar în biserici are loc slujba de sfinţire a apei, cunoscută sub numele de Aghiasmă Mică.
Potrivit tradiţiei, sărbătoarea Izvorul Tămăduirii (Vinerea Luminată) are o istorie veche de 1500 de ani şi evocă un miracol care datează din secolul al V-lea, pe vremea evlaviosului Leon cel Mare, cu puţin timp înainte ca acest a să ajungă împărat. Când se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului, el a întâlnit un bătrân orb. Leon l-a luat de mână şi s-a oferit să-l călăuzească. Orbului i s-a făcut sete, iar Leon a căutat un izvor. Cu ajutorul unei voci, el a găsit Izvorul tămăduirii, iar orbul şi-a recăpătat vedere după ce a băut din el.
În această zi, creștinii care respectă tradițiile se spală cu rouă și beau Aghiasmă pentru a se feri de boli și pentru a se vindeca.
Izvorul Tămăduirii - Vinerea Luminată: credicioşii nu au voie să facă curat şi să lucreze
În vinerea Izvorului Tămăduirii, nu se lucrează. Conform tradiției, pe vremeuri, cine lucra era lovit de o boală din care nu își mai revenea până la moarte. În plus, în trecut nu se țesea nimic deoarece cu pânza țesută în această zi nu se îmbrăcau nici măcar cei morți deoarece nu puteau fi primiți pe cealaltă lume.Tot în această zi, nu se face nicio treabă casnică. Nu se spală și nici nu se calcă rufe. În plus, nu se croiesc lucruri, pentru că acestea nu vor fi de folos şi nu vor fi terminate niciodată. Se spune că cine respectă acest obicei, va avea un loc asigurat în Rai.
Izvorul Tămăduirii- Vinerea Luminată: tradiţii care aduc noroc
În toate lăcaşurile ortodoxe de cult de la oraşe şi de la sate, la praznicul închinat sărbătorii Izvorul Tămăduirii se săvârşesc, după rânduială specifică Săptămânii Luminate, slujbe de sfinţire a apei, numită Agheasma Mică. După slujba de sfinţire, preoţii îi stropesc pe credincioşi cu apă binecuvântată şi cântă troparul: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău”. În credinţa populară, acest cântec de binecuvântare, rostit de preot în timp ce mulţimea credincioşilor este stropită cu apă sfinţită, are rol purificator, de îndepărtare a energiilor negative şi a pagubei.
Apa sfinţită de Izvorul Tămăduirii are efecte dovedite asupra sănătăţii fizice şi spirituale. În tradiţia populară, bolnavii care respectă ritualul şi beau agheasmă dimineaţa, înainte de micul dejun, se înzdrăvenesc. De asemenea, cu Agheasma mică se stropesc încăperile din gospodărie, cu excepţia băii.
Mai ales în mediul rural, gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la lucrările agricole. Pentru a avea un an bogat, gospodarii stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului grădinile şi livezile. Totodată, acest ritual protejează recoltele de efectele grindinei.