Jandarmul care a căzut de pe cal de 1 Decembrie, dat pe mâna procurorilor

Ultima actualizare:

Jandarmul care a căzut de pe cal de Ziua Națională a fost dat de șefii săi pe mâna procurorilor. Conform reclamației depusă de superiorii săi, jandarmul și un alt coleg de-ai săi ar fi mințit în legătură cu ce s-a întâmplat de 1 Decembrie.

image

Potrivit unei anchete interne, subofițerul, fost șef al Detașamentului de Cavalerie, ar fi coborât din șa încălcând regulamentele militare.

Momentul în care jandarmul de la Detașamentul de Cavalerie încearcă fără succes să urce în șaua calului și cade a fost surprins de un trecător cu telefonul mobil. Imaginile au devenit virale și au apărut și în presă. Șefii Jandarmeriei au fost revoltați de faptul că a fost pătată imaginea instituției de acest incident și au luat măsuri drastice. 

Jandarmul ar fi încălcat ordinele

Aceștia au dispus un control disciplinar împotriva jandarmului care a căzut de pe cal de 1 Decembrie. Cercetarea ordonată la nivelul Jandarmeriei Capitalei l-a vizat și pe colegul care ținea calul de căpăstru, relatează stirileprotv.ro.

«Verificările planează asupra întregii desfășurări a acțiunii, inclusiv asupra modului în care a fost pregătită și executată misiunea de către cei doi», a precizat Căpitan Alex Iacob, purtător de cuvânt al Jandarmeriei București.

Subofițerul, cu o experiență de 15 ani în detașamentul de cavalerie, ar fi avut ordin să stea călare într-un perimetru din preajma paradei militare, într-o misiune de reprezentare a Jandarmeriei, de 1 Decembrie. Șefii lui susțin că jandarmul ar fi coborât de pe cal fără să aibă acordul sau ordinul unui ofițer, încălcând astfel regulamentul militar.

Cei doi jandarmi sunt acum vizați și de o anchetă a Consiliului de Onoare, care ar putea decide inclusiv trecerea lor în rezervă.

«Este vorba despre o anumită conduită pe care trebuie să o aibă un cadru militar activ. Este vorba despre sinceritate, despre asumarea propriilor fapte, lucruri de care colegii mei nu au dat dovadă, așa că s-a ajuns la sesizarea Parchetului Militar. Practic, ei încercând să ascundă motivele reale pentru care s-a petrecut acel incident, intrăm în detalii și nu aș vrea să mă pronunț», a adăugat Iacob.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net