La munte sau la mare? Care este cea mai scumpă stațiune pentru minivacanța de 1 mai. Ce spun turiștii: „Cred că prețurile sunt cam mari pentru...”
În doar câteva zile începe adevărata distracție – vacanţa de 1 Mai. Deşi, în mod obișnuit, românii aleg litoralul pentru această minivacanţă, există şi turişti care preferă liniştea muntelui. Totuşi, o vacanţă în Poiana Braşov este mult mai scumpă decât una în Mamaia. Cu toate acestea, vremea va fi mai prietenoasă la munte decât la mare, în weekendul viitor.

Poiana Brașov, prețuri de 5 ori mai mari decât în Mamaia
Pentru data de 3 mai, gradul de ocupare ajunge la aproximativ 80%. În staţiunea Mamaia, tariful pentru o cameră într-un hotel de 3 stele este de aproximativ 200 de lei pe noapte, iar într-un hotel de 4 stele, preţul este aproape dublu. Cei care optează pentru un apartament cu două camere vor plăti 500 de lei pe noapte.
„Mamaia va fi polul distracţiei, avem un super festival, cluburile de la Mamaia Nord şi din staţiunea Mamaia pregătesc fel de fel de evenimente, care mai de care mai tentante”, spune Sebastian Puznava, manager hotel, potrivit Observatornews.
În schimb, în Poiana Braşov, gradul de ocupare al hotelurilor este de doar 40%. Pentru a atrage mai mulţi turişti, hotelierii vin cu oferte care includ tratamente şi terapii SPA.
„Oferim un voucher special pentru terapiile SPA, în valoare de 50 de euro/cameră pe noapte. Cele mai cerute terapii sunt masajele de cuplu, tratamentele faciale funcţionează foarte bine”, spune Mihaela Moraru, coordonator SPA.
„Acces la SPA, terapii suplimentare în valoare de 100 de euro/sejur, activităţi la kids club, pentru cei mici, plimbări cu bicicleta, ATV-uri, centre de echitaţie”, spune Mihai Moisescu, reprezentant hotel.
Cum va fi vremea de 1 mai la munte și pe litoral
Pentru trei nopţi la un hotel de trei stele, două persoane vor plăti aproape trei mii de lei. Iar pentru aceeaşi vacanţă la patru stele, tariful depăşeşte 4.000 de lei.
„Pachetul include cazare cu mic dejun, demipensiune în fiecare seară, pe data de 1 vom face o cină tradiţională cu foc de tabără în grădina hotelului şi bineînţeles pe 2 mai o să avem o petrecere cu specific grecesc”, spune Alexandru Blându, director hotel.
"Cei care au salariu minim pe economie, cred că preţurile sunt cam mari pentru ei. Cei care au un salariu decent şi îşi permit sunt ok", spune un turist.
În minivacanţa de 1 mai, temperaturile vor creşte de la o zi la alta. La munte, va fi mai cald decât pe litoral. Pe coastă, temperaturile vor fi cuprinse între 18 şi 20 de grade Celsius, în timp ce la munte se vor înregistra temperaturi specifice unei zile de vară, adică în jur de 25 de grade.