Mai mulţi muncitori în construcţii îşi acuză edilul că i-a ţepuit cu contracte de muncă în Germania
Au plecat în Germania să muncească în construcţii, pentru un trai mai bun. Primarul din localitatea prahoveană Comarnic care a intermediat totul, le-a promis condiţii bune şi salarii mari. Ajunşi la destinaţie, oamenii au constatat că sunt trataţi ca scalvii. Au muncit fără bani şi au fost abandonaţi în ţara străină.
Primarul din localitatea Comarnic, Vasile Dorian Boţoacă, este implicat într-un scandal de proporţii. Un grup de zece muncitori îl acuză pe edil că i-a trimis în Germania, în vara acestui an, prin firma proprie, ca să lucreze în construcţii.
Potrivit contractelor de muncă, oamenii trebuiau să câştige salarii lunare de 1.200 de euro. Banii, însă nu i-au văzut nici în prezent.
„Primarul Boţoacă ne-a promis marea cu sarea. Ne-a trimis în Germania, prin societatea dumnealui - Dorian Smart Soluţions SRL, pentru a lucra în amenajări interioare şi exterioare. Iniţial ni s-a promis masă şi casă, dar am fost nevoiţi să plecăm cu o maşină de-a noastră şi să ne descurcăm pe acolo cum putem. A fost o perioadă de chin, începând cu luna iulie. Ne-am mutat de la o gazdă la alta, ne-am împrumutat de bani din ţară şi am venit înapoi, în România, plini de datorii", povesteşte Cristian Comănoiu, unul dintre localnicii din Comarnic trimişi de edil în Germania.
„Cu greu am reuşit să dau de primar, care mi-a spus că e amărât şi că nu are bani, după care mi-a închis telefonul. Am aflat apoi că plecase cu familia în Delta Dunării, în concediu", a mai spus Cristian.
Într-o situaţie mult mai gravă au fost Constantin Creţu, electrician de meserie, şi Florin Cătălin. După ce s-au chinuit prin Germania şi au muncit fără să vadă vreun ban în schimb, cei doi au fost nevoiţi să ceară ajutorul prietenilor şi familiilor pentru a se reveni în România.
Cei zece municitori vor să organizeze un protest în faţa Primăriei, pentru a-l determina pe cel care le-a spus că le oferă salarii de mii de euro să-şi onoreze promisiunile.
«Nu este firma mea, ci a mamei mele!» Vasile Dorian Boţoacă, primarul oraşului Comarnic
„E o neînţelegere la mijloc. Oamenii au plecat în Germania să muncească, însă angajatorul de acolo nu şi-a onorat contractul integral. Le-am dat peste trei sferturi din cât le datoram. Ei au semnat nişte contracte pe salariul minim, deci, dacă mă gândesc bine au primit mai mult decât ne înţelesesem. Şi nu e firma mea, ci administratorul societăţii e mama mea, Ana Grigorescu", ne-a spus edilul.
Click! spune
Acesta nu este primul scandal în care este implicat Dorian Boţoacă. În 2008, consilierii locali din Comarnic au depus plângere penală împotriva primarului Boţoacă, după ce acesta ar fi semnat un precontract de vânzare-cumpărare în numele Consiliului Local, fără să fi avut mandatul acestuia. Deşi a recunoscut fapta, edilul nu a fost condamnat.