Mănăstirea-unicat în România cu program ca la muntele Athos. Unde va fi ridicată și în ce stadiu sunt lucrările

Ultima actualizare:

Lucrările de la Mănăstirea de la Vlădești se desfășoară conform graficului, temelia fiind aproape finalizată, iar în zilele următoare vor începe și lucrările de zidărie. Este vorba despre mănăstirea închinată Sfântului Neagoe Basarab și cu rânduială athonită, adică program liturgic ca cel de la Muntele Athos, scrie adevărul.ro

Mănăstirea se construiește în stil brâncovenesc Foto: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului
Mănăstirea se construiește în stil brâncovenesc Foto: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Lucrările la mănăstirea închinată Sfântului Neagoe Basarab

În urmă cu mai bine de 3 luni, în comuna Vlădești au început lucrările la mănăstirea închinată Sfântului Neagoe Basarab și va avea program liturgic ca la Muntele Athos. Ritmul lucrărilor este unul bun.

Temelia este finalizată în mare procent, iar până la finalul acestei săptămâni vor începe lucrările de zidărie, după cum au precizat pentru FinanciarPress.ro reprezentanții Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Dacă finanțarea necesară va fi asigurată, lucrările vor fi terminate până în decembrie 2025. 

Cum va arăta mănăstirea

Mănăstirea va fi realizată în stil brâncovenesc combinat cu cel athonit. Paraclisul viitoarei mănăstiri a fost finalizat în decembrie 2023 și are hramurile Sfântului Neagoe Basarab și Sfintei Teofana Basarab. Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului a sfințit în mai 2023 piatra de temelie a mănăstirii închinate Sfântului Neagoe Basarab care se construiește la Vlădești.

Aceasta va fi înconjurată de un corp de clădiri în formă de patrulater ce va include o bibliotecă, birouri, bucătărie, sală de mese şi mai multe anexe. A doua incintă, în interior, rezervată doar călugărilor, va avea zeci de chilii în prima etapă. Cei care vor să devină călugări la viitoarea mănăstire de la Vlădești vor face un stadiu de formare duhovnicească de un an la Chilia „Buna Vestire” a Schitului Lacu de la Sfântul Munte Athos.

Sfântul Neagoe Basarab, ales ca ocrotitor al viitoarei mănăstiri

Sfântul Neagoe Basarab a fost ales ca ocrotitor al viitoarei mănăstiri deoarece a marcat istoria, cultura şi viaţa Bisericii Române, dar şi pentru că a făcut donaţii şi ctitorii numeroase la Sfântul Munte Athos. „În viața familiei Axinte Gheorghe s-a consumat o tragedie, prin moartea fiului său. Totul a fost ca o lovitură strașnică. A început să-și găsească mângâiere făcând pelerinaje la Muntele Athos, cu predilecție la Schitul Lacu, unde este personal românesc, în frunte cu Părintele Ștefan.

La un moment dat a propus să fie de acord să se ridice un Schit cu hramul Sfântul Neagoe Basarab, mai ales că a fost canonizat și nu avea nicio ctitorie închinată, după atâtea ctitorii athonite fiind sprijinite de celebrul Domnitor al Țării Românești. Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a aprobat această inițiativă, ctitoria fiind așezată pe proprietatea Arhiepiscopiei. Personalul monahal va fi numai dintre monahii români, fără vreun amestec, de niciun fel, din partea nimănui, și sub jurisdicția directă a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, din Patriarhia Română!”, spune ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.

Citește întreg articolul pe adevărul.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net