Cât poate să câștige un tânăr care nu a luat Bacalaureatul. Meseriile care pot fi practicate

Ultima actualizare:

Pentru tinerii care nu au luat examenul de Bacalaureat există diverse opțiuni de locuri de muncă. Pot lucra în domeniul retail, industria alimentară sau turism. Salariile variază între 3.500 şi 4.500 de lei net, potrivit platformei eJobs.ro. Totodată, în ultima lună, aproape 9.000 de aplicări au vizat job-urile din afara ţării. 

În ce domenii te poți angaja chiar dacă nu ai luat Bacalaureatul Foto: Shutterstock
În ce domenii te poți angaja chiar dacă nu ai luat Bacalaureatul Foto: Shutterstock

7.500 de locuri de muncă pentru cei fără Bac

Ministerul Educaţiei pune la dispoziție an de an locuri pentru învăţământul postliceal. Fie că au sau nu diplomă de Bacalaureat, absolvenţii de liceu sunt cei mai căutaţi pe piaţa muncii. Conform eJobs, în ultima lună, angajatorii au postat aproximativ 7.500 de locuri de muncă destinate candidaţilor care nu au o calificare sau o diplomă de absolvire a studiilor medii sau superioare, scrie Agerpes. 

Cea mai mare parte din aceste joburi intră, însă în categoria locurilor de muncă necalificate și presupun aproape în totalitate prezența fizică zilnic la sediul companiei. O treime dintre acestea au fost pentru domeniul retail și 20% pentru industria alimentară. Turismul a fost al treilea angajator în ceea ce privește numărul de joburi adresate candidaților necalificați, urmat de transport / logistică, servicii, call – center / BPO, producție și construcții.

Salariile variază între 3.500 - 4.500 de lei net 

Vorbim despre joburi de lucrător în depozit, manipulant marfă, curieri, ospătari, şoferi, lucrători comerciali. În domenii precum retail, turism sau horeca aplică inclusiv tinerii studenţi, dar ei sunt interesaţi de aceste joburi doar pentru o perioadă limitată de timp, pentru a câştiga experienţă sau, pur şi simplu, pentru a-şi suplimenta veniturile. Pe măsură ce se apropie de finalizarea studiilor, se îndreaptă însă spre domeniile în care vor să îşi construiască parcursul profesional pentru care s-au pregătit", a declarat Ana Călugăru, şefa de comunicare a eJobs.ro, scrie Observatornews.ro.

Potrivit datelor salariale agregate de Salario, comparatorul salarial eJobs, pentru astfel de joburi, salariile variază între 3.500 şi 4.500 de lei net. Candidaţii care nu au o calificare sunt şi cei care au cele mai mici cifre în aplicări. Astfel, din cele 1,1 milioane de aplicări înregistrate în ultima lună, mai puţin de 150.000 au venit din partea acestei categorii de candidaţi. 

Spre ce domenii se îndreaptă tinerii 

Cele mai atrăgătoare joburi pentru aceşti candidaţi sunt cele din retail, turism, servicii, call-center/BPO, industria alimentară şi transport/logistică. De asemenea, în ultima lună, aproape 9.000 de aplicări au vizat locurile de muncă din afara ţării, destinaţiile care au reprezentat cel mai mare interes în rândul candidaţilor necalificaţi fiind Olanda, Germania, Belgia, Italia şi Franţa.

De când au fost afişate rezultatele examenului de Bac şi până acum, au fost înregistrate 10.000 de aplicări din partea candidaţilor care nu au o calificare şi nicio diplomă de studii medii sau superioare", notează analiza citată.

Tinerii fără Bac pot urma cursuri organizate de colegiile universitare

Anul acesta, în sesiunea din vară, 30.000 de elevi nu au trecut examenul de Bacalaureat, iar rata de promovare la nivel naţional a fost 76,4%. În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 25.000 de locuri de muncă.

Elevii de clasa a XII-a care nu au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat 2024 mai au o șansă de a urma o formă de învățământ superior. Tinerii pot urma cursuri organizate în cadrul colegiilor universitare, cu o durată de 1 - 3 ani, în funcţie de complexitatea calificării, potrivit Ministerului Educației.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Fiicele Regelui Mihai si Principele Radu la parastasul de 6 ani al Regelui Mihai   Daniel Angelescu, Casa Majestatii Sale (2) jpeg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
executie ceausescu jpg
femeie ceai raceala jpg
roman in germania terorizat de conationali jpg
2 regele carol al doilea jpg jpeg
casa verde jpg
accident bucuresti jpg
Stațiunile din județul Brașov rămân în topul preferințelor românilor FOTO Poiana Brașov
image
actualitate.net
image
actualitate.net