Ministrul "Altă întrebare!", pus pe făraş? Surse din Guvern vorbesc despre demiterea lui Florin Iordache
Şedinţa de Guvern programată pentru duminică după-amiază, la ora 14.00, este aşteptată cu mult interes de toată lumea. Executivul ia în calcul varianta anulării OUG privind codurile penale, o decizie urmând să fie luată în şedinţa specială a Cabinetului. Surse guvernamentale au anunţat că tot atunci este posibil şi un anunţ legat de plecarea ministrului Justiţiei Florin Iordache.
Sursele citate afirmă că discuţia referitoare la îndepărtarea lui Iordache din Guvern a avut loc sâmbătă, pe fondul intensificării protestelor de stradă faţă de Executiv şi a acuzaţiilor din partid şi din interiorul Cabinetului legate de modul în care a comunicat pe tema OUG privind modificarea codurilor penale.
Sâmbătă, a fost evocată posibilitatea demisiei, variantă care nu ar fi fost acceptată de ministru, luându-se apoi în calcul demiterea sa.
Un anunţ pe această temă este aşteptat după şedinţa de Guvern, odată cu decizia referitoare la modul în care va fi rezolvată situaţia ordonanţei.
Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, sâmbătă, că Ministerul Justiţiei şi ministrul Florin Iordache îşi asumă consecinţele pentru faptul că argumentele Guvernului pentru OUG 13/2017 nu au fost bine comunicate. Declaraţia a fost făcută după anunţul legat de convocarea şedinţei de Guvern pentru Abrogarea sau prororgarea OUG de modificare a codurilor penale. La acel moment, Grindeanu a precizat că foloseşte termenul "abrogare" pentru că acesta a fost utilizat de către preşedintele Iohannis, însă Guvernul va satabili exact procedura la care se va recurge în acest caz.
”Toate argumentele pe care noi le-am avut în susţinerea acestei ordonanţe nu au fost foarte bine comunicate. Din acest motiv, s-a creat foarte multă confuzie, s-au creat foarte multe distorsiuni care nu au legătură cu ceea ce, până la urmă, s-a adoptat. De aceea Ministerul Justiţie şi ministrul Justiţiei îşi vor asuma, îşi asumă consecinţele”, a declarat Sorin Grindeanu, în cadrul declaraţiei de presă susţinute la Palatul Victoria.