Ministrul Justiției se gândește la demisie. Ce spune Florin Iordache
Indicat drept artizanul Ordonanței de Urgență nr. 13, ministrul justiției Florin Iordache a anunțat azi că va lua o decizie referitoare la retragerea din funcție, miercuri sau joi, după ce moțiunea de cenzură a opoziției va fi dezbătută în plenul celor două camere ale Parlamentului. Ministrul a precizat că azi va depune un nou proiect legislativ care vizează modificarea Codului penal, care va fi scos în dezbatere publică.
Ministrul Justiției, Florin Iordache, nu renunță la proiectul de modificare a Codului penal. El a anunțat în această dimineață că va înainta o nouă propunere de act normativ, care va fi scoasă în dezbatere publică azi. Iordache a lăsat să se înțeleagă că ar putea renunța la funcție, după discutarea moțiunii de cenzură a PNL și USR și după consultări avute cu premierul Sorin Grindeanu.
„După ce va fi dezbătută şi cred eu respinsă moţiunea de cenzură voi avea o discuţie cu premierul Grindeanu şi, fără îndoială, în urma acestei discuţii voi anunţa decizia. În acelaşi timp, vreau să vă spun că mi-am asumat că legea, aşa cum am prezentat-o şi cum va fi şi astăzi supusă în dezbatere publică, dorea să respecte deciziile Curţii Constituţionale. Aţi văzut că prin faptul că această lege nu există astăzi sunt foarte multe prevederi neconstituţionale. Eu am afirmat tot timpul că era necesară o ordonanţă care să pună în concordanţă deciziile de neconstituţionbalitate ale Curţii Constituţionale”, a spus Iordache.
Ministrul a explicat și care a fost motivul pentru care Executivul a aprobat Ordonanța 13 în regim de urgență, fapt care a înfuriat o bună parte a societății civile.
„Urgenţa era pentru că în 45 de zile trebuia puse în concordanţă cu decizia Curţii şi, nefiind acest lucru făcut, pentru că anul trecut au fost reglementate prin ordonanţa 18 doar o parte din prevederile neconstituţionale, urgenţa era să punem în concordanţă. În acelaşi timp, Curtea Constituţională a stabilit acum două săptămâni că mai sunt încă patru prevederi, deci în legea pe care eu o voi supune astăzi în dezbaterea publică vor apărea şi acele patru prevederi neconstituţionale”, declarat ministrul.