Noi opțiuni de vacanță pentru români din vara 2026. Polonezii de la Rainbow Tours introduc destinații mai puțin explorate
Turiștii români vor avea acces la noi destinații în sezonul estival 2026. Polonezii de la Rainbow Tours, care au preluat de curând cea mai mare agenție de turism din România, Paralela45, se țin de cuvânt și introduc noi rute.

Vor fi zboruri charter către Muntenegru, operate de LOT Polish Airlines, astfel, litoralul muntenegrean devine astfel mai ușor accesibil pentru români.
Pachetele includ zbor dus-întors, transferuri, asistență turistică și cazare la hotel de 4* cu mic dejun, începând de la 599 de euro/persoană/sejur. Pe lângă acestea au fost lansate încă două rute.
Oferte noi pentru 2026
Această premieră vine după preluarea celei mai mari agenții de turism din România de către polonezii de la Rainbow Tours.
„Ne așteptăm la un sezon 2026 puternic, bazat pe mai multe zboruri directe, extinderea plecărilor regionale și introducerea de pachete dinamice pentru turiștii care își doresc flexibilitate totală în configurarea vacanței.
Negocierile solide cu hotelierii vor asigura oferte competitive, iar focusul va rămâne pe condiții flexibile de rezervare și plată, completate de o comunicare constantă și un suport rapid.
După un 2025 marcat de atenția sporită a clienților la preț și de un context electoral care a încetinit rezervările, suntem pregătiți să aducem valoare, diversitate și condiții flexibile tuturor celor care aleg să călătorească cu noi”, a declarat Alin Burcea, CEO Paralela45, potrivit Economica.net.
Costa de la Luz o destinație surpriză
Pe lângă Muntenegru, sezonul estival 2026 aduce și zboruri către Faro, poarta de intrare în Algarve (Portugalia), și către Costa de la Luz, Spania, o regiune mai puțin explorată de turiștii români.
Costa Brava revine cu plecări din București, Cluj-Napoca și Iași, iar charterele către Kos, Grecia, se vor desfășura săptămânal între iunie și septembrie, cu prețuri de la 425 de euro/persoană, promoție de lansare de 10% și reducere Early Booking de 20%. Vara 2026 include și destinații precum Creta, Rhodos, Zakynthos, Lesbos, Kefalonia, Santorini, Antalya și Bodrum, cu prețuri atractive și disponibilitate garantată la hotelurile cu contracte exclusive.
În această perioadă sunt disponibile reduceri de până la 50% pentru vacanțele achiziționate în campania Early Booking.


































