Nuntă distrusă în Timișoara! Imagini șocante: Ploaia și vijelia au luat pe sus cortul
Doi miri din Banat care se pregăteau pentru cea mai frumoasă zi din viața lor au traversat un moment extrem de neplăcut. O furtună puternică a avut grijă să se abată asupra cortului amplasat pentru desfășurarea nunții. O parte din decorațiuni au zburat de pe mese, însă personalul de la eveniment a avut grijă să intervină rapid, pentru a nu fi făcute prea multe pagube.
Partea bună a acestui dezastru a fost că s-a întâmplat înainte de sosirea invitaților. Un clip video devenit viral pe rețelele de socializare ilustrează destul de clar cum furtuna a făcut adevărate ravagii.
Nuntă aproape distrusă la Timișoara din cauza furtunilor și ploilor
Cea mai frumoasă zi din viața a doi îndrăgostiți este simbolizată de nuntă. Din păcate pentru proaspeții căsătoriți, vremea le-a jucat feste chiar în cea mai importantă zi a vieții lor.
Furtuna cu grindină a pornit din Banat și s-a abătut asupra cortului amplasat în aer liber pentru primirea invitaților. Vântul puternic aproape că „l-a luat pe sus”, iar o parte din aranjamente și decorațiuni au fost distruse.
De parcă nu ar fi fost sufiecient, o parte din acoperișul cortului s-a desprins, din cauza vântului care era prea puternic.
Din fericire, personalul aflat la eveniment a avut grijă să intervină rapid, astfel încât vremea să nu producă și mai multe pagube.
„Dacă plouă la nuntă e cu noroc şi câştig la bani, aşa că nu fiți supărați.”
„Un sfat de la un om bătrân: data viitoare alegeți o locație mai trainică. Citiți povestea celor trei purceluși”
„Se spune că mirii vor fi bogați, când plouă la nunta lor”
„Doamne Ferește, asta este când ai cort…”
„Trist! Sper că au continuat, păcat să strice așa frumoasă zi. dar noi nu ne putem pune cu divinitatea! Sănătoși și fericiți să fie tinerii căsătoriți, ploi or mai veni! Totuși, cei ce au închiriat cortul trebuiau să fie mai responsabili”, au fost o parte din comentariile internauților.