O alpinistă de 37 de ani și-a găsit sfârșitul chiar de ziua ei, în Bucegi! Trupul ei nu a putut fi recuperat
Tragedie în Bucegi! Silvia Murgescu, o alpinistă cu experiență din Brașov, și-a găsit sfârșitul pe munte, chiar de ziua ei de naștere. Femeia a vrut să facă un traseu montan cu această ocazie, însă din păcate a plecat singură, iar vremea a fost aspră la atitudine. Mai multe echipe de salvamontiști au încercat să o salveze, însă din păcate nu au reșit.
Femeia a căzut în prăpastie, în zona Vârfului Caraiman. Din păcate, rănile suferite i-au fost fatale. Tragedia a avut loc miercuri, 12 ianuarie. Salvamontiştii din Buşteni şi Prahova au fost alertați de accident în jurul orei 18.00. Femeia a fost găsită abia a doua zi.
"Din păcate, nu şi-a găsit niciun partener de drum şi a plecat singură în traseu. Pe la amiaza, aceasta nu a mai răspuns la telefon, iar familia a început sa se îngrijoreze”, au precizat salvatorii montani, potrivit adevarul.ro.
Prima echipă de salvamontiști aflată pe platou a încercat să se deplaseze imediat după primirea apelului, însă din cauza viscolului a fost imposibil. A doua echipă care a plecat pentru a o salva pe alpinista Silvia Murgescu nu a putut să o găsească pe femeie, din cauză că vântul puternic care a viscolit zăpada i-a șters toate urmele.
Abia joi dimineață, 13 ianuarie, o altă echipă de salvamontiști a reușit să localizeze victima. Alpinista a căzut pe un versat. Când au găsit-o salvatorii, femeia nu mai avea semne vitale. Din cauza terenului accidentat și a zăpezii, salvamontiștii au solicitat ajutorul unuii elicopter. După mai multe încercări, misiunea a fost anulată din cauza rafalelor puternice de vânt și a riscului de avalanșă declanșat de elicopter.
Acțiunea de recuperare urmează să fie reluată atunci când condițiile meteo vor permite acest lucru. Alpinista Silvia Murgescu abia ce împlinise 37 de ani și se afla pe munte chiar de ziua ei, atunci când a avut loc tragedia.